În această seară, de la ora 20:00, în serialul Melek, la Kanal D, Defne, gest impresionant pentru mama sa

Author: Lavinia Medrea
Actualizat: 11 aug 2023, 19:29

Defne și Omer reușesc să depășească pragul critic al stării de sănătate iar familiile acestora sunt extrem de fericiți, iar fanii serialului “Melek” își vor revedea astăzi personajele preferate puse în situații inedite, odată cu difuzarea unui nou episod al producției, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D.

Familii Șirhan și Karadag trăiesc clipe minunate atunci când află că Defne și Omer își revin din starea gravă în care s-au aflat. Cei doi tineri, își fac în secret, planuri de viitor împreună, deși știu că familiile lor nu vor fi de acord cu iubirea ce și-o poartă unul altuia. Acum, membrii familiilor Șirhan și Karadag încearcă să găsească persoana vinovată de accidentul celor doi tineri. Pentru Defne însă urmează o nouă lovitură, atunci când află despre boala mamei sale.

Defne, gest impresionant pentru mama sa

Funda îl avertizează pe Kenan că a aflat despre fiul acestuia, care se face vinovat de accidentul provocat lui Defne și Omer, și nu ratează ocazia de a-i adresa acestuia o serie de <pretenții> dacă vrea să păstreze secret față de Alpay acest lucru. În plus, pentru Funda urmează un pas important în relația cu Alpay, și femeia nu își dorește să pășească <oricum> în noua viață iar cel care o poate ajuta, în acest sens, este nimeni

altul decât Kenan.

Citește și: Melek, relație specială cu micuțul Seyit Ali și dincolo de platourile de filmare ale serialului! Iată ce poreclă a ales celebra actriță Nehir Erdogan pentru adorabilul copil Poyraz Ar

Ce este dispusă să facă Defne, ca să își ajute mama, acum că a aflat despre gravă boală de care această suferă?

Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, un nou episod din serialul “Melek”, numai la Kanal D.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Citește și: Adnan din serialul Melek, în ipostaze uluitoare! Iată cum arăta talentatul actor İsmail Açıl cu părul lung, în urmă cu șase ani