În această seară, de la ora 20:00, în serialul Melek, la Kanal D, eveniment de poveste în familia Karadag

Autor: Daniela Iliuta

O situație neașteptată se va petrece atunci când Melek decide să lase deoparte trecutul și supărările provocate de familia ei.

Evenimente impresionante vor surprinde privitorul astăzi, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Melek”, la Kanal D, atunci când eroina producției, deși grav bolnavă, își va înfrunta tatăl, încă o dată.

În această seară, de la ora 20:00, în serialul Melek, la Kanal D, eveniment de poveste în familia Karadag

Iată că vorbele pe care Melek i le va adresa tatălui său, atunci când află că acesta a aranjat să fie dată afară din casa în care locuia, pică asemenea unui trăsnet în inima lui Seyit Ali.

Deși bine intenționat, de data aceasta, știind că fiica lui este pe moarte, și dorindu-și ca perioada pe care aceasta o mai are de trăit, să o petreacă alături de familie, iată că bărbatul se izbește acum de <zidul> ridicat chiar de el, în urmă cu ani buni, când Melek avea nevoie disperată de ajutorul său, pentru a-și crește copiii.

Citește și: Melek, relație specială cu micuțul Seyit Ali și dincolo de platourile de filmare ale serialului! Iată ce poreclă a ales celebra actriță Nehir Erdogan pentru adorabilul copil Poyraz Ar

Halil îi este în permanență alături lui Melek ceea ce o înfurie peste măsură pe mama acestuia. De data aceasta, însă, Halil pune piciorul în prag în fața mamei sale și îi cere să nu se mai amestece niciodată în relația lui cu Melek, femeia pe care a iubit-o și o va iubi toată viața.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Cum arată Defne din serialul Melek fără machiaj! Iată cum a fost surprinsă talentata actriță Rabia Soytürk, la prima oră a dimineții, în cea mai recentă vacanță

O situație neașteptată se va petrece atunci când Melek decide să lase deoparte trecutul și supărările provocate de familia ei. Un eveniment inedit este pe cale să se petreacă la conacul familiei Karadag.

Ce condiție îi va pune Melek tatălui său pentru ca întreaga familie să se reunească sub același acoperiș, puteți afla în această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Melek”, difuzat numai la Kanal D.