În această seară, de la ora 20:00, în serialul Totul pentru familia mea, Şengül ajunge în pericol de moarte! Rivala ei, Gonul, va recurge la un gest extrem! „Nu mai rezist”

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 11 apr 2023, 09:05

Astăzi, în serialul Totul pentru familia mea, Şengül, victima răzbunării lui Gonul! „Dacă tot stai între noi, atunci rămâi aici așa!” Cele două rivale se vor înfrunta, iar Şengül se va prăbuși într-o prăpastie și va ajunge în mare pericol, riscând să își piardă bebelușul.

Serialul Totul pentru familia mea, difuzat luni și marți, de la ora 20:00, la Kanal D, aduce în continuare în atenția publicului noi momente dramatice, emoții puternice, dar și răsturnări neașteptate de situație prin care trec personajele principale. Frații Eren vor avea parte de noi evenimente importante care le vor schimbă treptat viață. Însă cea care va avea de suferit de această dată va fi Sengul, deoarece va ajunge într-un mare pericol.

În această seară, de la ora 20:00, în serialul Totul pentru familia mea, Şengül ajunge în pericol de moarte

În noul episod din această seară, viața celor trei frați Eren este pe cale să se schimbe, deoarece Ahmet și Omer se vor apropia din ce în ce mai mult, datorită tinerei Yasmin, care își va dori enorm să își cunoască mai bine fratele, căruia îi datorează viața, după ce tânărul a salvat-o de la moarte.

Citește și: Şengül din serialul Totul pentru familia mea, apariție emoționantă alături de iubita ei mamă! Iată cum a fost surprinsă celebra Fadik Sevin Atasoy, la masă alături de cea mai importantă persoană din viața sa, marea actriță Emel Göksu

Dornică să îi mulțumească lui Omer pentru faptul că i-a salvat viața, Yasmin îl va convinge pe tatăl lor, Ahmet, să meargă împreună în casă fraților Eren. Aceștia vor fi primiți cu brațele deschise de către Omer, Emel și Asiye și vor lua masă împreună în umilă lor casă și vor fi profund impresionați de bunătatea și altruismul lor, în ciuda condițiilor vitrege de trăi.
În tot acest timp, Sevval se va frământă teribil deoarece eforturile sale de a stăpâni întreagă avere a soacrei sale par să fi fost în zadar și se va teme că nu cumva Ahmet să fie înduplecat de Yasmin și să îi cedeze jumătate din moștenire fiului sau, Omer.

„Ați mâncat împreună și v-ați jucat de-a musafirii! Chiar e foarte interesant! Ahmet noi ne-am străduit degeaba?”, va spune Sevval.

Pe de altă parte, Orhan va face sacrificii financiare pentru a reuși să îi cumpere fostei sale soții, câteva daruri pentru fiul lor care va veni pe lume în curând, spre marea bucurie a lui Sengul și celorlalți doi copii ai săi. Însă gestul lui o va înfuria cumplit pe Gonul, care va primi îngrozită din umbră modul în care Orhan se reapropie treptat de fosta lui familie. În cele din urmă, Gonul va ajunge la capătul răbdării și va pune la cale un plan diabolic de răzbunare împotriva rivalei sale.

Între timp, Omer va avea o nouă ocazie de a se apropia și mai mult de tatăl lui. Omer și colegii săi vor participa la un joc împreună cu părinții lor și astfel vor putea să socializeze mai mult. În cadrul jocului, Omer va fi permanent susținut de Ahmet și mai mult decât atât cei doi vor ajunge să se îmbrățișeze pentru prima dată și vor lega o relație nesperată de prietenie, spre marea disperare a lui Sevval, care se va înfuria teribil.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire


Sengul o va întâlni pe Gonul, însă nu își va imagine ce anume o va aștepta. Aceasta va deveni ținta răzbunării rivalei sale și se va prăbuși într-o prăpastie. Deși ar fi putut să coboare să îi întindă o mâna de ajutor, Gonul o va lasă să zacă pe fundul râpei, în ciuda faptului că această și bebelușul ei vor fi în pericol de moarte.

„Dacă tot stai între noi, atunci rămâi aici așa!”, va spune Gonul.

Citește și: Şengül din serialul Totul pentru familia mea, în postura neașteptată de cameraman! Iată cum a fost surprinsă recent celebra actriță Fadik Sevin Atasoy pe platourile de filmare! „Meritul de astăzi revine echipei de cameramani!”