În această seară, de la ora 20:00, în serialul “Vinovați de iubire”, trecutul nu-i dă pace lui Han

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 24 mai 2024, 18:30

Comportamentul lui Safiye scapă de sub control după ce o zărește pe Inci, alături de tatăl Hikmet.

În această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Vinovați de iubire”, difuzat la Kanal D, situația dramatică atinge cote maxime în familia Derenoglu, atunci când Safiye își manifestă excesiv ura fața de Inci. Comportamentul lui Safiye scapă de sub control după ce o zărește pe Inci, alături de tatăl Hikmet. Cunoscând foarte bine situația de sănătate a tatălui său, care s-a agravat, dar și pe cea a surorilor sale, Han încearcă din răsputeri să calmeze spiritele în casă.

Trecutul nu-i dă pace lui Han

Întâmplarea teribilă în care a fost implicată, fără voia sa, din familia Derenoglu, îi ridică serioase semne de întrebare lui Inci, care simte că ceva nu este în regulă cu familia soțului său. Inci încearcă să afle ce drame ascunde Han însă acesta nu reușește să își deschidă sufletul în fața frumoasei sale soții.

În vreme ce Inci se îngrijorează de “dispariția” fără urmă a tatălui său Haluk, bărbatul ia legătură cu Han pentru a-l șantaja. Când Inci află ce tertipuri folosește tatăl său pentru a obține bani necuveniți chiar de la Han, reacția sa devine de necontrolat. Întâmplarea face ca Ege să fie în preajma tatălui său, atunci când acesta vorbește cu ginerele său și astfel, fratele lui Inci va afla secretul tăinuiește acesta, care o vizează pe sora sa.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Dacă va reuși Han să își deschidă sufletul în fața frumoasei sale soții și să-i împărtășească durerosul trecut al familiei sale și, cum va reacționa Ege atunci când află marele secret tăinuit de sora sa, puteți afla în această seară, de

la ora 20:00, în noul episod din serialul “Vinovați de iubire”, difuzat numai la Kanal D.