Ce se intâmpla în primul episod al serialului
În această seară, la ora 20:00, Kanal D va difuza premiera serialulului „Inimă rebelă”! O producție captivantă care va ține telespectatorii cu sufletul la gură, „Inimă rebelă” va fi difuzat de miercuri până vineri, de la ora 20:00, aducând în prim-plan povești emoționante despre lupta pentru supraviețuire și puterea prieteniei.
Personajul principal, Yaman, (interpretat excelent de Halit Ozgur Sari) este un tânăr a carui viata a fost o luptă constantă pentru supraviețuire, pe străzile Istanbulului. Orasul, un adevarat labirint in care se tes vietile celor nestiuti, devine casa, scoala, teren de joaca si actiune al copilului si apoi tanarului Yaman. Împreună cu Cesur (Sezer Arıçay), Asi (Rojbin Erden) și Umut (Ramiz Mullamusa)– trei prieteni pe care i-a întâlnit în copilărie – Yaman și-a construit o familie, în ciuda abandonului si a traumelor din trecutul sau.
Copilul care și-a ales singur numele
Personajul principal, Yaman, este un tânăr care a trăit asprimea și provocările vieții încă din copilărie. Crescut pe străzile orașului, la mila trecatorilor, fără un nume și fără un loc căruia să-i aparțină, Yaman a învățat să supraviețuiască într-o lume care pare ca l-a abandonat.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea
“Eu sunt Yaman! Sunt unul dintre acesti copii, care a reusit sa creasca. Mi-am ales singur numele. Inainte sa am un nume ma strigau ba “psst”, “hei”… Eram un bastard. Eram un nimeni fara nume, de pe strada. Am preferat sa fiu Yaman, decat nimeni”, isi incepe Yaman povestea.
În ciuda greutăților zilnice, acești tineri stiu sa se bucure de fiecare clipa impresuna, însă cea mai mare grijă a lor este starea de sănătate a lui Umut, care are nevoie de un tratament special
Într-o zi obișnuită, în care Yaman se ocupă de colectarea de materiale reciclabile, soarta îl aduce față în față cu doi tineri bogați, Rüya (Simay Barlas) și Alaz (Bertan Asllani).
Aceasta intalnire neasteptata il duce pe Yaman către o călătorie ce îi va aminti de copilăria sa pierdută.„Inimă rebelă” promite să fie un serial plin de emoție, tensiune și momente de neuitat, abordând teme universale precum loialitatea, sacrificiul și speranța. Nu ratați premiera în această seară la ora 20:00, doar pe Kanal D!