Așa că Andreea Stravoiu și George Mihai vă poftesc sambata, prin intermediul unei noi editii a emisiunii ROventura, difuzata de la ora 15:00, la Kanal D, în mândrul ținut al Bucovinei.
O primă lecție despre tradiție, despre frumos, despre trecut îi așteaptă pe cei doi prezentatori la Moldovița, în leagănul huțulilor care “scriu pe ouă”, cum frumos se spune pe aici. Muzeul Ouălor e singura colecție de autor, de acest gen, din lume, iar faptul că poți afla povestea meșteșugului devenit artă chiar de la Lucia Condrea devine o experienta unica.
Citeste si: Nemultumirile romanilor aflati in carantina, duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i Romania!”!
In Ajunul Floriilor, "ROventura" ne dezvaluie meleagurile Bucovinei!
Esența micilor lucrări de artă ale Luciei Condrea e tocmai simbolistica regăsită pe fiecare ou în parte.
Artista a transpus meșteșugurile românești pe ouă iar asta i-a adus, se pare, faima de acum. Muncă și har, talent picurat în ceară și imaginație expusă în culori. Toate acestea au făcut din arta Luciei Condrea una recunoscută peste tot în lume.
Din 56 de țări în care se practica decorarea ouălor, din cele mai vechi timpuri, doar în vreo 42 s-a mai păstrat tradiția. La noi, va merge cu siguranță mai departe. Așa cum pornesc și ai noștri roventurieri, la drum, căci mai au și alte frumuseți de descoperit.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Sălbatică și spectaculoasă, dulcea Bucovină îți așterne la tot pasul povești una și una. Andreea cu George s-au bucurat de natură, de ospitalitatea cramelor dintre Obcine, de tărâmul acesta parcă fermecat.
Înainte de răsfățul culinar, cei doi calatori vor să mai ia parte la o lecție de tradiție locală, așa că dau o fugă până la “casa cu linguri la ferestre”, cum o știu toți din Câmpulung Moldovenesc.
Aceste linguri sunt în casa lor și astăzi, pentru că aici trăiesc urmașii profesorului Ioan Țugui, care a început să colecționeze prin 1945 și a făcut-o până s-a despărțit de lumea aceasta, căreia i-a lăsat moștenire întreaga sa muncă, de peste 33 de ani.
Generoasa colecție e unică în lume! Chiar dacă multe linguri seamănă între ele, fiecare reprezinta altceva.
Cea mai veche lingură este lingura geamănă, din 1825. De altfel, foarte multe au peste 100 de ani vechime și fiecare în parte își spune povestea.
Indiferent de anotimp ori de momentul zilei, experiența bucovineană de la Fundu Moldovei devine una de neuitat. Totodată, și una după care tânjim, în perioada aceasta, în care lumea e greu încercată.