Oamenii așteaptă adesea cu nerăbdare momentul în care le vine pensia, însă dacă aceștia nu sunt acasă, banii și talonul de pensie trebuie luate de la oficiul Poștei Române din localitate.
Citește și: Țările cu cele mai mari pensii din Europa
De unde îți poți ridica pensia?
Potrivit legii, românii ce nu sunt acasă ca să ridice banii și talonul de pensie de la poștaș pot să își recupereze venitul lunar de la cel mai apropiat oficiu poștal, însă pentru o perioadă de două zile lucrătoare de la ultima zi de plată a lunii respective. În situația în care nu ajungeți în această perioadă la oficiul poștal, puteți să vă ridicați venitul de la casa teritorială de pensii.
„Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.
Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov sunt arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor
teritoriale de pensii. Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora. După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii”, anunță cei de la Casa Naţională de Pensii Publice.Citește și: Ajutoare de 1,8 milioane lei pentru români! Cine sunt beneficiarii și ce condiții trebuie să îndeplinească
Care este noua lege a pensiilor
Pensionarii ce au lucrat în cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne vor fi afectat de anumite reforme, așa cum a anunțat ministrului Muncii, Marius Budăi. Acesta a anunțat că pensiile aflate deja în plată nu vor scădea. „Vorbim doar de acele pensii care depăşesc salariul aflat în activitate şi acelea care nu afectează partea de contributivitate, lucru care este deja în proiectul de lege propus de Guvern şi trimis în Parlament”.
Marius Budăi a explicat că pensiile militare nu sunt speciale, iar din punct de vedere legislativ, nicio pensie din România nu este pensie specială, însă diferențele dintre acestea și pensiile oamenilor obișnuiți nu trebuie să fie atât de mari, aici existând o problemă în prezent.
Surse: playtech.ro, ziarulunirea.ro