Nehir Erdoğan are 43 de ani și se numără printre cele mai talentate și admirate actrițe ale momentului în Turcia. În cei douăzeci de ani de activitate pe platourile de filmare renumită actrița a fascinat publicul cu talentul ei desăvârșit și cu o carismă aparte și a jucat în multe producții de succes, care i-au adus notorietate pe plan internațional și multe reușite.
Nehir Erdoğan, protagonista serialului Melek, este considerată una dintre cele mai apreciate actrițe ale Turciei
Nehir Erdoğan a venit pe lume pe 16 iunie 1980, în orașul Izmir, unde a crescut și a studiat până la absolvirea liceului, când a hotărât să meargă în Istanbul pentru a-și continuă studiile. La sfatul părinților săi, Nehir s-a înscris la Facultatea de Economie și Științe Administrative, însă mai târziu a realizat că nu va putea profesa în acest domeniu și atunci s-a reorientat către Facultatea de Radio, Televiziune și Cinema din cadrul Institutului de Științe Sociale din Istanbul, reușind astfel să își îndeplinească marele vis de a deveni actrița.
În anul 2003, Nehir Erdogan a debutat cu un rol secundar în serialul Koçum Benim, iar de atunci ambițioasă actrița a primit din ce în ce mai multe propuneri de a juca în seriale și filme de amploare care i-au adus mari succese pe plan profesional și a devenit tot mai apreciată de publicul din Turcia și de peste hotare.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Tot în 2003, Nehir a fost selectată să joace și primul ei rol într-un film artistic, intitulat Hababam Sınıfı Merhaba, care i-a adus primul pas spre celebritate.
Cele mai recente roluri jucate de celebra actrița au fost cele din: İkizler Memo-Can (2018-2019), Melek (2019-2021), Sana Söz (2021) și Prețul fericirii (2023), care de asemenea au reprezentat mari reușite pentru cariera ei.Citește și: Serialul Melek ajunge la final! Când va fi difuzat ultimul episod și ce serial nou începe la Kanal D