Elena Merișoreanu a fost infectată cu virusul COVID-19 și, cu toate că este vaccinată complet, cântăreața a ajuns în spital de urgență într-o stare destul de rea.
În ce stare se află Elena Merișoreanu după ce a fost infectată cu COVID-19? „Abia mă plimb”
Elena Merișoreanu s-a infectat cu COVID-19, cu toate că este vaccinată cu schema completă. Artista credea că suferă de o răceală mai dură, așa că a luat, timp de șase zile, antibiotic acasă.
După asta, starea ei de sănătate s-a înrăutățit, astfel a fost internată la spitalul „Matei Balș”. După nouă zile, artista a câștigat lupta cu virusul COVID-19, aflându-se, azi, acasă.
Citeste si: Elena Merisoreanu a invitat-o pe amanta sotului ei la ea acasa. Dezvaluirile artistei sunt incredibile
Elena Merișoreanu a declarat recent că este fericită să fie din nou acasă, în condițiile în care în spital erau foarte mulți pacienți bolnavi, printre care și tineri.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cum se simte Elena Merișoreanu după infectarea cu COVID-19
„Duminică m-am externat. Sunt acasă acum, mi-am făcut plimbarea prin curte. Ce bine e acasă! În spital erau prea mulți bolnavi, erau foarte mulți tineri bolnavi, cu vaccinul făcut. M-a dat peste cap! Recunosc faptul că m-am dus la spital destul de bolnavă. M-am tratat acasă de răceală șase zile. După aia mi-am dat seama că eu aveam Covid. Nu am făcut o formă gravă, că aveam vaccinurile făcute. A fost așa între ușor și grav”, a povestit Elena Merișoreanu.
Deși a reușit să învingă virusul COVID-19, Elena Merișoreanu spune că virusul și-a pus amprenta pe ea, astfel că boala i-a afectat plămânii destul de tare.
„Trebuie să mă plimb prin curte acum. Saturația cu care am ieșit din spital e bună: 98-99. Obosesc foarte repede, pentru că am avut plămânul afectat. Încă șapte zile nu am voie să ies în aglomerație”, a mai adăugat solista.