Tradițional se alege culoarea roșie pentru că simbolizează sângele lui Isus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii.
Conform credinței din străbuni, ouale înroșite în Joia Patimilor rezistă tot anul fără să se strice. Ouale înoșite în Joia Mare trebuie duse la biserică pentru a fi sțințite și abia apoi pue pe masa tradițională de Paște pentru a fi mâncate.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Printre cele mai mari greșeli pe care le fac gospodinele, din lipsă de timp, este amânarea momentului în care vopsesc ouale. Astfel, se spune că este mare păcat să le vopsești mai devreme sau în Vinerea Mare. Conform credinței populare, în mediul rural, ouale se strîng din coteț nu mai devreme de miercuri – cunoscută drept Miercurea Păresimilor și a doua zi, în Joia Mare, se înroșesc.