Cosmin, unul dintre concurenții emisiunii „ Casa iubirii”, difuzată la Kanal D de la orele 10:00 și 16:30 de luni până vineri și de la 16:00 și 19:00 în weekend, a făcut o postare pe contul său de Instagram care l-a dat de gol cu sentimentele pe care i le poartă Ștefaniei.
Cosmin, îndrăgostit până peste cap de Ștefania
Cosmin este concurent în sezonul 3 „ Casa iubirii ” dar cunoaște mersul lucrurilor încă din sezonul 2. De când a început noul sezon, două fete i-au atras atenția tânărului, și anume Bianca și Ștefania.
Dacă până astăzi Cosmin a avut răbdare să le cunoască pe ambele fete cât mai bine pentru a lua o decizie și a o alege pe cea căreia să-i ofere toată atenția lui, astăzi, în cea mai recentă ediție „Casa iubirii”, Cosmin a dat verdictul și a renunțat la interacțiunile cu Bianca pentru a-i putea oferi toată atenția și interesul lui Ștefaniei.
Recent, Cosmin a repostat o fotografie a unui cont de Instagram care-i îndrăgește pe el și pe Ștefania, fotografie în care cei doi se privesc și par foarte îndrăgostiți.
Versurile acestei melodii au lăsat să se înțeleagă că Cosmin simte mai multe decât spune pentru Ștefania, acesta fiind doar un motiv de bucurie pentru cei care îi îndrăgesc și îi vor pe cei doi într-o relație.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„În ochii tăi am văzut o viață în doi/ Poate că ei mi-au arătat cum să iubesc când am uitat”, sunt versurile melodiei publicate de Cosmin, alături de fotografia cu el și cu Ștefania.
Cosmin a ales-o pe Ștefania
În episodul de astăzi, 9 februarie 2024, Cosmin și-a luat inima în dinți și i-a explicat Biancăi motivele pentru care o alege pe Ștefania.
„Eu mi-am pus niște semne de întrebare vizavi de cum mă simt cu fiecare, având în vedere că atunci când sunt cu ea (n.r.: Ștefania) simt involuntar să fac niște gesturi, m-am gândit că ar trebui să dau frâu chestiilor de genul, deci nu știu de ce... tu ești o femeie foarte ok, mi-ai plăcut de prima oară când te-am văzut, îmi place și cum gândești dar nu simt să fac anumite gesturi și cu tine. Sper că nu te superi pe mine, eu o să încerc să mă focusez mai mult pe Ștefania. E ok?”, a spus Cosmin.
„Ce pot să zic eu decât că înțeleg, cum ziceam și ieri, înțeleg ceea ce simți și nu pot să schimb asta”, a spus Bianca, vizibil dezamăgită.