Cristiana Grigore deschide, astfel, primul capitol dintr-o serie de filme inspiraţionale ce prezintă poveştile unor oameni deosebiţi care au triumfat în viaţă în ciuda faptului că destinul nu părea să le ofere vreo şansă.
Filmat în stil cinematografic, în acest episod urmărim călătoria Cristianei către Columbia University şi noua ei viaţă în New York, aflăm cum a plecat din România, într-o vară, ca student cu viză de Work &Travel, şi cum America a fost ţară unde ea a recunoscut pentru prima dată că este de etnie romă.
„Mă gândesc la destin şi, legat de chemarea pe care o ai tu pe lume, la oamenii pe care ajungi să îi cunoşti, poate de la celălalt capăt al lumii, poate dintr-o altă clasă socială. Şi toate acestea au ceva magic, ceva ce e dincolo de tine. A vorbi despre identitatea mea romă şi experienţele care mi s-au întâmplat în State şi în România face parte din destinul meu.
Care erau şansele ca această fată, care îşi neagă rădăcinile, să ajungă să scrie pentru The New York Times? Aproape zero! Şi, cu toate astea, Cristiana reuşeşte şi este aici să ne inspire pe toţi, că tot ce trebuie să facem este să credem în şansa noastră şi să nu ne abandonăm drumul către împlinirea visului, indiferent de piedicile apărute în cale.
„Cristiana Grigore are o personalitate extrem de interesantă şi are o poveste de viaţă care poate inspira orice tânăr să îşi urmeze visul. În documentarul <DESTINE> veţi vedea cum o fetiţă, dintr-un sat de lângă Slatina, ajunge să aibă propriul program la una dintre cele mai prestigioase universităţi din Statele Unite ale Americii. Un adevărat exemplu de ambiţie şi perseverenţă”, explică Cristina Dobriţoiu şi Titi Rădoaie, regizorii acestui documentar.
Trailer oficial DESTINE:
„DESTINE” face parte dintr-o serie de documentare care prezintă poveştile unor români care au dovedit că succesul poate fi obţinut în pofida celor mai dificile medii sociale şi care vor fi difuzate în curând la Kanal D. Documentarul este o producţie Oblique Media Film şi Movie Production Entertainment, producători Adela Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău, Cristina Dobriţoiu şi este regizat de Cristina Dobriţoiu şi Titi Rădoaie.
Filmul este premiat internaţional la LAIFFA- Los Angeles Independent Film Festival Awards, 2018, pentru Best First Time Filmaker: Adela Vrînceanu Celebidachi, Dan Iancau, Titi Rădoaie, Cristina Dobriţoiu şi a primit OUTSTANDING ACHIEVEMENT AWARD CATEGORY WOMEN’S FILM & FINALIS DEBUT FILMMAKER & Selecţie oficială & FINALIS DOCUMENTARY FILM & OUTSTANDING ACHIEVEMENT AWARD CATEGORY FILM ON WOMEN, la Calcutta International Cult Film Festival 2018.
„DESTINE” este un film susţinut de Vimetco Alro şi a fost realizat cu sprijinul Mindshare, Mediacom, Wavemaker, Emag, McCann Bucharest, Orange România şi Media Voice.