Înălţarea Domnului 2022 este sărbătorită în fiecare an la 40 de zile de la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, data acestei sărbători depinde foarte mult de ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele. Când pică Înălţarea Domnului în 2022 și ce tradiții, obiceiuri și superstiții se respectă în această zi importantă pentru toți credincioșii?
Când pică Înălţarea Domnului 2022 în calendarul creștin ortodox?
În acest an, Înălţarea Domnului se sărbătorește la începutul lunii iunie, la fix 40 de zile de la Paștele Ortodox.
Înălţarea Domnului 2022 este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, aceasta fiind una dintre cele mai importante sărbători din anul bisericesc. Pe 2 iunie, atunci când este sărbătorită Înălţarea Domnului, credincioșii își amintesc de momentul în care Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, dându-le ucenicilor săi binecuvântarea sa.
Înălţarea Domnului 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții care se respectă pe 2 iunie
De Înălţarea Domnului 2022, în popor se spune că este bine ca toți credincioșii să țină cont de o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții.
Este o zi importantă în calendarul creștin ortodox, așa că nu poate trece neobservată. Pentru că este însemnată cu cruce roșie, de Înălţarea Domnului 2022 credincioșii nu au voie să lucreze.
Există o tradiție care spune că în ajun de Înălţare, gospodinele ar trebui să pună o legătură de leuștean la porți și la ferestre. Se crede că în acest mod locuințele vor fi apărate de strigoi și de spiritele rele. Se crede că de Înălţarea Domnului se ridică la cer și sufletele celor care au murit începând cu Săptămâna Luminată. Pentru ca cei trecuți la cele veșnice să nu rătăcească drumul se spune că ar trebui date de pomană pachete pentru sufletul acestora, astfel încât cei adormiți să nu se întoarcă din drum și să devină strigoi.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Pentru a fi feriți de boli și de rele, există o superstiție care spune că oamenii ar trebui să își pună în jurul brâului frunze de nuc. Se spune că astfel de frunze avea și Mântuitorul în jurul brâului în momentul în care s-a înălțat la ceruri.
Înălţarea Domnului 2022 este ultima zi în care se mai pot mânca ouă roșii, motiv pentru care gospodinele se grăbesc să înroșească din nou ouă în această zi, la fel ca în Joia Mare. Începând din această zi, salutul „Hristos a înviat!” este înlocuit cu formula „Hristos s-a înălțat!”.
De Înălţarea Domnului 2022 sunt culese și sfințite plante ca leușteanul, alunul sau paltinul. Se crede că acestea îi pot apăra pe credincioși de rele în timpul anului, fiind considerate adevărate talismane.
Se spune că de Înălţarea Domnului 2022 niciun credincios nu ar trebui să fie trist. Este motiv de bucurie și sărbătoare, astfel că cei care vor fi triști în această zi și vor vărsa lacrimi vor avea motive de supărare întregul an.
Tradiția spune că dacă se întâmplă ca o persoană să moară de Înălţarea Domnului 2022, atunci aceasta va ajunge direct în Rai.