După ce a bucurat spectatorii timp de 67 de ani în cu aparițiile în teatru şi film, Victor Rebengiuc și-a anunțat retragerea definitivă din actorie, precizând că rolul din piesa „Tatăl” este ultimul rol pe care îl va juca.
Victor Rebengiuc se retrage de pe scena teatrului românesc definitiv: „E ultimul rol pe care-l joc!”
„Am 89 de ani, în curând o să am peste câteva luni 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferinţă, e greu. M-am luptat foarte tare în repetiţiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca şi în faţa publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”, a mărturisit actorul Victor Rebengiuc, pentru un post de televiziune.
Avanpremiera „Tatăl”, în regia lui Cristi Juncu, va avea loc sâmbătă şi duminică, de la ora 19:00, potrivit adevărul.ro.
Textul piesei de teatru a fost laureat în 2014 al premiului Moliere pentru cea mai bună piesă şi nominalizat în 2016 la premiile Tony şi Laurence Olivier, a fost tradus în limba română de Carmen Iernilă, iar
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Victor Rebengiuc interpretează rolul unui tată bătrân care îşi caută reperele fixe, rătăcit printre percepţii fluide.
Victor Rebengiuc se bucură de o carieră artistică impresionantă
Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai mari actori ai teatrului, filmului și televiziunii românești, un titan care are o carieră artistică impresionantă, care durează de peste 65 de ani. Actorul și-a început drumul în cinematografie în anul 1956, debutând cu lungmetrajul „Mândrie” (Marius Teodorescu), iar în 1964 și-a câștigat un public fidel cu rolul din „Pădurea spânzuraţilor” (în regia Liviu Ciulei).
Printre numeroasele premii şi distincţii pe care marele actor Victor Rebengiuc le-a primit se numără și Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” şi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2017).
De-a lungul carierei lui, Victor Rebengiuc a interpretat peste 70 de roluri în filme, iar pe scenele de teatru a jucat peste 200 de roluri.