Reprezentanţii spitalului au confirmat faptul că bărbatul de 63 de ani a fost victimă a exploziei produse sâmbătă la stația GPL din Crevedia, Dâmbovița.
Bilanțul deceselor de la Crevedia a ajuns la trei
Bărbatul decedat era unul dintre cei doi pacienţi aflați în stare critică, intubaţi şi ventilaţi mecanic.
„În cursul nopţii, a decedat la Spitalul Floreasca unul din cei doi pacienţi cu arsuri de peste 90% din suprafaţa corporală.
Citește și: „Incendiul nu a pornit de la o țigară” Patronul stației GPL a dezvăluit cauza tragediei de la Crevedia
Numărul persoanelor care au murit în urma exploziilor se ridică la trei, după ce Lică și Florica, soț și soție, și-au pierdut viața în urma exploziei.
Mai multe victime ale exploziei au fost transferate la spitalele din străinătate
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Pentru îngrijiri de specialitate, 12 dintre victimele exploziei din Crevedia au fost transferate în străinătate, mai exact în Belgia, Austria, Norvegia şi Germania. Aceștia prezintă arsuri pe mai bine din jumătate din suprafața corpului.
Un pacient transferat la Bruxelles are arsuri pe mai mult de 15% din suprafața corpului, el fiind intubat şi ventilat mecanic, „stabil hemodinamic”, transmite Ministerului Sănătăţii.
Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are arsuri de peste 20% din corp, respiră spontan, este stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.
Unul din pacienţii transferaţi la Milano este în stare gravă, deoarece are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, starea clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.
Cei doi pacienţi transferaţi în Germania au arsuri pe 40% din corp, respiră spontan și sunt stabili hemodinamic. Doi pacienţi transferaţi în Austria respiră spontan și sunt stabili hemodinamic, însă nu sunt într-o stare tocmai bună.
Pacientul transferat la Viena respiră spontan și este stabil hemodinamic. Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck, Germania, sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic și stabili hemodinamic.
Pacientul transferat la Bergen, Norvegia, respiră spontan și este stabil hemodinamic.