Încă trei celebrități se pregătesc să cucerească podiumul „Bravo, ai stil! Celebrities!”

Autor: Oana Iosif
Actualizat: 28 iul 2021, 13:56

Ruxi, Sensy și Mădălina Pamfile pornesc în călătoria transformațională a celui de-al șaptelea sezon al show-ului - fenomen difuzat de Kanal D, în această toamnă

Faima le-a adus în concurs. Eleganta le susține în luptă. Stilul va decide victoria. Încă trei nume celebre au acceptat provocarea uriașă de a participa în cel de-al șaptelea sezon al fashion reality-ului devenit trendsetter pe piața media din România, “Bravo, ai stil! Celebrities”. Sunt efervescente, frumoase și extrem de motivate să-și demonstreze calitățile în bătălia stilistică ce le va transforma din celebrități în repere de stil  în show-ul toamnei, la Kanal D. 

Ruxi, Sensy și Mădălina Pamfile completează, alături de celebrele cântărețe, Anda Adam și Nicoleta Nucă, lista celor nouă concurente care vor defila pe podiumul “Bravo, ai stil! Celebrities” în cel de-al șaptelea sezon, Metamorfoza- show-ul perfect, strălucirea supremă!

Ruxi, Sensy și Mădălina Pamfile sunt noile concurente la „Bravo, ai stil! Celebrities!” 

Roxana Erdei sau  Ruxi, așa cum este cunoscută publicului, este Social Media Influencer, regizor, scenarist și actor, își creează propriul conținut online, fiind în topul celor mai urmăriți comedianți din Social Media.

Ruxi își descrie stilul vestimentar ca fiind sexy, seducător și extravagant și consideră că va reuși să împletească cu ușurință entertainment-ul și stylingul în cadrul apreciatului reality show, “Bravo, ai stil! Celebrities”.  

Citeste si: Anda Adam și Nicoleta Nucă, primele două celebrități din cel de-al șaptelea sezon “Bravo, ai stil! Celebrities”

"Eu sunt artist în sufletul meu, îmi place să creez artă sub orice formă, de la clipuri, scenarii, cărți până la compoziții vestimentare.

În plus, îmi place entertainment-ul, prin el mă eliberez și îmi oferă șansa să creez ținute extravagante", declară Ruxi. 

Citeste si: DESCOPERĂ: CINE este Ruxi Opulenta, concurenta de la „Bravo, ai stil! Celebrities”? Tot ce trebuie să știi despre ea!

Sensy  vine în competiția „Bravo, ai stil! Celebrities” cu o experiență de peste 15 ani în Social Media, fiind un nume influent în domeniu.

A descoperit magia rețelelor sociale în 2009, când colabora cu diferite branduri pentru promovarea în mediul online, dezvoltând și implementând pentru acestea strategia de comunicare și conținutul digital. Din 2016 a intrat în fascinanta lume a influencerilor și a bloggerilor, activând în domeniile lifestyle, fashion, beauty și food. Se caracterizează ca fiind o fire calculată și perfecționistă, dar și sensibilă, emotivă și foarte empatică. Își descrie stilul vestimentar ca fiind cameleonic și așteaptă startul competiției "Bravo, ai stil! Celebrities" pentru a dezvălui telespectatorilor toate stilurile pe care ea le apreciază și nu le poate aborda în viața cotidiană. 

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: CINE este Sensy, concurenta de la „Bravo, ai stil! Celebrities”? Descoperă cu ce se ocupă în viața de zi cu zi

"Consider că este singura oportunitate prin care mă pot transpune în toate personajele pe care le-am visat vreodată. „Bravo, ai stil! Celebrities” mă va face, cu siguranță, să ies din zona mea de confort. Îmi plac provocările și îmi place să evoluez din toate punctele de vedere", mărturisește Sensy. 

Mădălina Pamfile  vine la „Bravo, ai stil! Celebrities” cu un optimism debordant, lipsa de complexe și o sinceritate dezarmantă cu care și-a susținut părerile de-a lungul timpului. Mădălina a fost una dintre cele mai titrate asistente TV din România și a avut o carieră de succes ca fotomodel, având experiența podiumurilor de modă și făcând furori încă de la debutul său în showbiz-ul autohton prin ținutele sexy pe care le-a abordat. Fosta asistență TV s-a retras temporar din lumina reflectoarelor pentru a-și crește cele două fiice, în vârstă de 3 ani, respectiv 1 an, fiind o mamă și o soție devotată. Acum revine pe micul ecran cu forțe proaspete, pregătită să facă față celorlalte concurente în lupta pentru titlul de Cea mai stilată femeie din România. 

Citeste si: CINE este Mădălina Pamfile, concurenta de la „Bravo, ai stil! Celebrities”?

“Am acceptat provocarea "Bravo, ai stil! Celebrities" pentru a-mi pune la încercare aptitudinele stilistice. După o perioada lungă în care am stat departe de camere, implicându-mă doar în viața de familie, acum îmi doresc să îmi dau un refresh, atât vestimentar, cât și emoțional, vreau să vedeți o Mădălina Pamfile matură, echilibrată. Dacă ar fi să-mi definesc stilul vestimentar ar fi în două extreme, unul casual și unul foarte elegant, sunt adepta contextului și al locației, încercând să țin pasul cu modă”,  spune Madalina Pamfile.

 

Mai multe detalii despre noul sezon „Bravo, ai stil! Celebrities” reality show-ul fenomen ce va fi difuzat în toamnă, de Kanal D, vor fi furnizate, în perioada următoare, prin comunicate de presă şi informații pe toate proprietățile Dogan Media Internațional: Kanal D, Radio Impuls şi proprietăţile online: kanald.ro, wowbiz.ro, kfetele.ro, stirilekanald.ro, radioimpuls.ro.