Încă un accident feroviar după tragedia din Galați! Incidentul a avut loc chiar în această dimineață, în Prahova

Autor: Lavinia Medrea

Incidentul a avut loc chiar în această dimineață, în Prahova

Sursa: PixaBay

Un nou accident feroviar a avut loc azi, de dimineață, în Prahova.

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost lovit de tren în această dimineață pe raza satului Ploieștiori, comuna Blejoi. 

Accident feroviar în Prahova. Un bărbat a murit

Potrivit primelor informații, bărbatul în vârstă de 53 de ani ar fi traversat șinele, iar impactul i-a fost fatal. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citește și: O locomotivă a intrat în vagonul unui tren de pasageri. Conductorul trenului a murit în urma incidentului

IPJ Prahova a relatat că polițiștii au fost anunțați în jurul orei 6:00 că un bărbat a fost lovit de un tren pe raza satului Ploieștiori, comuna Blejoi, în timp ce traversa șinele. În urma impactului, bărbatul a decedat.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc tragedia. 

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

O mamă a murit în urma tragediei feroviare din Galați

Tragedia în care a fost implicată Gina a avut loc între o locomotivă și un tren de călătorie. Locomotiva a intrat cu o viteză de 75 km/h în trenul de călătorie, asta în timp ce încercă să se cupleze pentru a schimba direcția spre Mărășești. 

„Ce poţi să spui în asemenea momente? Să ne ierte pentru ce am făcut, ce poţi să spui familiei în momentele acestea, când le pleacă soţia şi mama? N-am cum să nu mă simt vinovat când conduc compania care le-a luat mama şi soţia de acasă.

N-am cum să nu mă simt vinovat”, a mărturisit Traian Preoteasa, director general CFR Călători.

Citește și: „Iubitul meu frățior, de ce trebuie sa trecem prin asta?” După ce a intrat în stop cardio-respirator, Ionuț a murit, în urma unui accident produs în Buzău, pe „Drumul Morții”

„Ce ştim la acest moment este că există posibilitatea să fi existat o serie de defecţiuni tehnice, la fel cum există posibilitatea de a fi existat o eroare umană”, declară Cătălin Constantinescu, procuror Parchet de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a demarat, de asemenea, o anchetă, deoarece au fost implicate patru persoane accidentate. Se va stabili natura evenimentelor după ce vor fi trase toate concluziile.

„Din cei trei pacienţi aduşi ieri, unul s-a externat, nu a necesitat internare. Doar doi în prezent sunt internaţi la noi. Ambii sunt pe specificul secţiei de Ortopedie. Unul este pe secţie, stabil, e în regulă.

Celălalt să zic că ar mai pune probleme din cauză că încă este internat pe secţia de Terapie Intensivă”, a declarat Ionuţ Băneşanu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Galaţi.