Accident cumplit în Constanța. În urma coliziunii frontale dintre două mașini, nouă persoane au fost rănite iar una a decedat. Printre aceștia se aflau și trei minori. Tragedia a avut loc pe DN3, la ieșirea din Băneasa spre Ostrov, relatează Realitatea.
Accident mortal în Constanța. Nouă persoane rănite și una decedată
Un accident teribil a avut loc în Constanța, după ce șoferul unui autoturism nu a ținut cont de viteza maximă admisă pe șoseaua umedă și s-a ciocnit frontal cu o altă mașină, care venea din sens opus.
La locul faptei au intervenit salvatorii cu mai multe autospeciale, descarcerarea, echipaje SMURD și SAJ, dar și un elicopter SMURD.
Accidentul dintre cele două mașini s-a soldat cu zece victime.
Echipajul medical i-a acordat unei femei grav rănite, aflate în stop cardio-respirator, prim-ajutorul de urgență, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic în afară de a se declara decesul femeii.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Smurd Cernavodă a transportat la spital doi minori cu un adult (conștienți), Smurd Medgidia – doi adulți (conștienți), Elicopter Smurd – un minor (conștient).
Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers.
O mașină s-a răsturnat 30 de metri într-o prăpastie, în Harghita
În urmă cu două zile, o mașină s-a răsturnat în prăpastie pe DN 13 A, între localităţile Lupeni şi Corund, vârful Calonda. Șoferul autoturismului a ieşit de pe şosea şi s-a rostogolit în jur de 30 de metri într-o prăpastie.
La locul accidentului s-au sesizat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, dar şi două echipaje SAJ. Au intervenit, de asemenea, şi salvamontiştii.
„Sunt 5 persoane implicate, neîncarcerate, din care 4 sunt rănite, conştiente. O victimă a fost preluată de echipajul SMURD, una de echipajul SAJ Corund şi 2 de SAJ Odorheiu Secuiesc. Cele 4 victime vor fi transportate la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis ISU Harghita.