Încă un oraș mare intră în carantină începând din acest weekend. Ce restricții vor intra în vigoare?

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 18 iul 2022, 22:15
Autoritățile au anunțat că municipiul Constanța urmează să intre în carantină
Sursa: facebook MAI

Rând pe rând, orașele din România intră în carantină, având în vedere că zilnic sunt raportate tot mai multe cazuri noi de coronavirus. În ce mare oraș din România se va lua măsura carantinării?

Rata de infectare cu noul coronavirus este în creștere în principalele orașe din țară, ceea ce înseamnă că transmiterea comunitară este una accentuată. Din acest motiv, mai multe orașe din România au intrat în carantină pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Municipiul Constanța intră în carantină

Pentru că în municipiul Constanța rata de infectare cu COVID-19 a ajuns la 8,78 cazuri la mia de locuitori, autoritățile au anunțat că orașul va intra în carantină. Prefectul județului, Silviu Coșa, a precizat că decizia de carantinare urmează să fie aprobată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și de șeful DSU, Raed Arafat, astfel că, municipiul Constanța ar putea intra în carantină în acest weekend, fie vineri seară, fie în cursul zilei de sâmbătă.

Prefectul județului Constanța a ținut să sublinieze că măsura nu va avea un impact negativ asupra economiei, ci doar va limita libertatea de circulație a cetățenilor, aceștia putând să se deplaseze doar în baza unei declarații pe proprie răspundere sau a unei legitimații sau adeverințe eliberate de angajator.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Carantină totală în România? Premierul Ludovic Orban, anunțul momentului: ”Trebuie să înțeleagă oamenii”

În Constanța, restricțiile ar putea intra în vigoare la finalul săptămânii
[Sursa: PixaBay]

„În momentul de față se elaborează hotărârea prin care se impune instituirea carantinei și intenționăm să lăsăm o zi între transmiterea propunerii și instituirea efectivă a carantinei. În principiu, aceasta va fi instituită de sâmbătă sau de vineri seară.

Va fi limitată doar libertatea de circulație a persoanelor. Nu intenționăm să afectăm activitățile economice, nu vor fi restricții suplimentare pentru acestea. În primul rând, e vorba de restricțiile care vizează limitarea libertății de mișcare a persoanelor. Circulația se va realiza fie pe baza unei declarații pe proprie răspundere, al cărei model îl avem, fie pe baza de adeverință de la angajator sau pe bază de legitimație, atunci când e vorba de deplasările la locul de muncă. O persoană care a fost plecată din județ, poate intra înapoi pe baza cărții de identitate care dovedește că are domiciliul în Constanța și pe baza unei legitimații sau adeverințe, care să ateste că are locul de muncă în alt județ.”, a precizat prefectul județului, Silviu Coșa, la Antena 3, citat de digi24.ro.

Citeste si: Ultima oră! Carantină în 5 orașe mari din România! De când intră în vigoare măsura?