Flăcările ar fi pornit din cauza unor reparații pe care angajații unei companii electrice le făceau în zonă. Din nefericire, un angajat în vârstă de 50 de ani a decedat, iar alt bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost dus de urgență la spital după ce a avut un atac de panică.
Incendiu lângă Biblioteca Centrală Universitară din Capitală. Un bărbat a murit
Incendiul a izbucnit pe strada CA Rosetti. Bărbatul în vârstă de 50 de ani, care a decedat, era angajat al unei firme de furnizare a energiei electrice și lucra într-un canal tehnologic, atunci când flăcările au luat amploare.
De menționat este că traficul a fost restricționat în zona tragediei.
La locul incidentului s-au deplasat două autospeciale de stingere și trei echipaje SMURD din cadrul Detașamentul Mihai Vodă.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Un bărbat care efectua lucrări la sistemul electric dintr-un canal tehnologic, aflat pe strada Rosetti din București, a fost surprins de un incendiu puternic. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul ”Mihai Vodă” cu două autospeciale de stingere și 3 ambulanțe SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, pentru Realitatea Plus.
Există doar o parte bună în tot acest eveniment urât. Din fericire, nu au fost raportate victime printre angajații Bibliotecii Centrale Universitare, dat fiind faptul că instituția este închisă până la data de 13 august.
Știre în curs de actualizare.