Incendiu de proporții în Capitală. O clădire din sectorul 1 a ars din temelii. Ce spun martorii despre clipele de groază prin care au trecut

Autor: Diana Bostan

Incendiu izbucnit în nordul Capitalei

Sursa: HotNews.ro / Ovidiu Popică

Un incendiu puternic a avut loc luni, 29 aprilie, în nordul Capitalei, la o clădire dezafectată. La fața locului s-au deplasat 15 autospeciale de stingere.

Un incendiu devastator a izbucnit în nordul Capitalei, în sectorul 1, în apropierea cartierului Pajura. Flăcările au cuprins o clădire dezafectată, iar fumul dens și flăcările mari au atras atenția locuitorilor din zonă și a autorităților de intervenție.

O clădire dezafectată din nordul Capitalei a fost cuprinsă de flăcări

Pentru a face față volumului considerabil de apă necesar pentru stingerea incendiului, au fost mobilizate la fața locului 15 autospeciale de stingere, alături de echipe de pompieri pregătite pentru intervenții de urgență.

Citește și: Ce a apărut în locul în care Mădălin Păduran și-a pierdut viața în urmă cu două săptămâni. Motivul pentru care fotografiile cu tânărul în vârstă de 23 de ani au fost mistuite de flăcări

Flăcările au fost rapid izolate și stinse de către pompieri, iar eforturile lor au contribuit la evitarea unui dezastru mai mare. Din fericire, în urma incidentului nu s-au înregistrat victime, însă clădirea afectată de incendiu a suferit pagube semnificative, în special la nivelul acoperișului.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Locuitorii din zonă au declarat că au auzit mici explozii în momentul izbucnirii incendiului, fapt care a generat îngrijorare și panică în rândul comunității locale.

Autoritățile investighează în prezent cauzele care au condus la acest incident și urmează să ofere mai multe detalii pe măsură ce ancheta progresează. 

Martorii au povestit clipele de groază

În urma izbucnirii incendiului, locuitorii din zonă s-au adunat în afara locuințelor lor pentru a vedea ce se întâmplă, iar ceea ce au văzut i-a șocat profund. Aceștia povestesc cu groază ceea ce s-a întâmplat.

„Au fost trei explozii acum, noi am zis că la benzinărie. Apoi a început să sară, să sară scântei, au venit scântei până aici la noi. Focul mare, mare de tot.”,  a spus un martor, potrivit observatornews.

Citește și: Un apartament dintr-un bloc de pe Bulevardul Gara Obor a fost mistuit de flăcări! Patru persoane ar fi fost rănite

Misiunea salvatorilor a fost pusă în mare dificultate de rafalele puternice de vânt care băteau în momentul izbucnirii incendiului. Reprezentanții ISU au declarat că rețeaua de hidranți nu era funcțională și au adăugat că a trebuit să organizeze alimentarea autospecialelor în sistem, atât releu, cât și navetă, pentru a susține un volum necesar de apă pentru stingerea incendiului.

Autoritățile au trimis mai multe avertizări Ro-Alert pentru siguranța locuitorilor din zonă.

Oamenii au fost sfătuiți să închidă geamurile, iar șoferii să evite zona. După câteva ore în care s-au luptat cu vâlvătaia, aproape de miezul nopții, salvatorii au reușit să potolească infernul.