Duminică seară, 16 oameni au fugit unde au văzut cu ochii, din cauza flăcărilor care le puteau pune în pericol viața. Scena dezastrului a avut loc în municipiul Aiud din județul Alba.
Incendiu puternic în Aiud. 16 persoane au fost evacuate
Incendiul a izbucnit în jurul orei 02:00, la un atelier de tâmplărie și s-a extins rapid la o pensiune și o locuință. Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, alarmând autoritățile și localnicii.
Apelul de urgență din mijlocul nopții a alertat pompierii despre incendiul izbucnit la atelierul de tâmplărie. Flăcările au cuprins rapid clădirea și s-au propagat la pensiunea și casa din vecinătate. La fața locului au fost trimise de urgență mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță.
Citește și: Un liceu a izbucnit în flăcări chiar în timpul petrecerii de după festivitatea de absolvire| VIDEO
Potrivit Observator, în momentul în care au ajuns salvatorii, focul se extinsese deja, acoperișurile pensiunii și locuinței fiind cuprinse de flăcări.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Pompierii au reușit să localizeze incendiul, concentrându-se pe stingerea acestuia și prevenirea răspândirii flăcărilor la alte clădiri din apropiere. Cu toate acestea, pagubele sunt semnificative, suprafața afectată fiind de aproximativ 300 de metri pătrați.
Nimeni nu a fost rănit
În urma intervenției rapide a pompierilor, 14 turiști cazați la pensiune au fost evacuați în siguranță. Alte două persoane aflate în locuință s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
În total, 16 persoane au reușit să scape nevătămate, fugind unde au văzut cu ochii.Incendiul din Aiud a fost unul de amploare, punând în pericol viețile mai multor persoane. Autoritățile continuă să investigheze cauzele incendiului și să evalueze în detaliu pagubele.