Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la Secția de Ginecologie a Spitalului Județean Suceava. Printre cei scoși din spital au fost și 57 de nou-născuți. Incendiul nu s-a extins, dar a produs mult fum care a provocat panică. Din primele informații ale autorităților, focul s-ar fi declanșat din cauza unui aparat elecrtic încins.
Incendiu la Spitalul Județean Suceava. Peste 300 de pacienți, printre care 100 de copii, au fost evacuați de urgență
Din primele informații, incendiul s-a produs la etajul al patrulea al spitalului, acolo unde se află Secţia de obstretică şi ginecologie, fără a fi înregistrate victime.
"La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la elemente combustibile ale instalaţiei electrice- izolaţie cabluri şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV, Secţia Obstetrică-Ginecologie, în dreptul salonului nr.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri de la Detașamentul de Pompieri Suceava, cu cinci autospeciale cu apă și spumă, o descarcerare uşoară, o autoscară de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială de transport personal şi victime multiple, ulterior fiind activat şi Planul Roşu de Intervenţie.
"Pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, şapte autospeciale cu apă şi spumă, opt ambulanţe SMURD, trei autoscări de intervenţie la înălţime, cinci Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi nouă echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
În paralele cu acțiunea de stingere a focului, au fost căutate și evacuate toate persoanele care se aflau în incinta spitalului, pacienți, medici și auxiliar. Peste 300 de pacienți, dintre care 102 copii, au fost evacuați de urgență. Printre aceștia se aflau 57 de nou-născuți. Pacienţii nu au suferit arsuri sau intoxicaţii cu fum şi gaze toxice.
Flăcările au fost stinse în 10 minute și pacienții au putut reveni în saloare, cu excepția celor de la etajul unde s-a produs incendiul, aceștia au fost mutați pe alte secții.