Incendiul de langa Cernobil se apropie periculos de Centrala Nucleara avariata. Greenpeace avertizeaza

Author: L.S.

Sunt zece zile de cand un incendiu de vegetatie se indreapta catre Centrala Nucleara dezafectata de la Cernobil, desi pompierii se lupta aprig cu flacarile.

Peste 400 de pompieri ucraineni luptă împotriva unui important incendiu în zona de excludere de la Cernobîl, iar autorităţile vor să liniştească, însă organizaţia Greenpeace avertizează că incendiul, care face ravagii de la 4 aprilie se apropie periculos de centrală şi de află la ”aproximativ 1,5 kilometri” de arca ce acoperă reactorul care a explodat în aprilie 1986, relatează AFP.

Centrala Nucleară de la Cernobîl, locurile de depozitare a deşeurilor radioactive şi celelalte infrastructuri cruciale din zona de excludere nu sunt ameninţate”, a anunţat luni, într-o înregistrare video publicată pe Facebook, un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor ucrainene de urgenţă, Volodimir Demciuk.

Principala sarcină a pompierilor este să localizeze incendiile şi să le limiteze extinderea, a precizat el.

Kievul a mobilizat elicoptere bombardiere cu apă pentru a stinge incendiul, care durează de la 4 aprilie, alimentat de rafale violente de vânt.

ONG-ul Greenpeace avertizează că este vorba despre cel mai grav incendiu în zona de excludere de la Cernobîl- pe o rază de 30 de kilometri în jurul fostei centrale nucleare.

Pe baza unor imagini satelitare, Greenpeace subliniază că incendiul se află la ” aproximativ 1,5 kilometri” de arca ce acoperă reactorul care a explodat în accidentul nuclear din aprilie 1986.

Directorul unei asociaţii care organiza vizite cu ghid în zona de excludere, Iaroslav Iemelianenko a anunţat, tot pe Facebook, că incendiul a atins oraşul-fantomă Pripiat, evacuat după catastrofă.

Autorităţile ucrainene nu au mai prezentat, de mai multe zile, estimări recente cu privire la mărimea incendiului.

Potrivit directorului Centrului regional de urmărire a incendiilor în Europa de Est- cu sediul la Kiev şi care are legătură cu un program ONU- Serghii Zibţev, focul este ”uriaş” şi ”imprevizibil”.

În vestul zonei de excludere, el a cuprins deja 20.000 de hectare potrivit estimărilor noastre ”, a precizat el.

Adjunctul ministrului ucrainean de Interne Anton Gheraşcenko a anunţat pe Facebook că depozitele de deşeuri radioactive sunt ” în deplină securitate”.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire

Kievul susţine că incendiul nu a condus la o creştere a nivelului radioactivităţii.

După izbucnirea incendiului, şeful Inspecţiei ecologice guvernamentale Iegor Firsov a anunţat însă că nivelul radiaţiei în epicentrul incendiului depăşea cu mult normele. El a revenit ulterior asupra acestor declaraţii.

Incendiul a fost provocat de către un tânăr locuitor de lângă Cernobîl, care riscă până la cinci ani de închisoare privind ”distrugerea vegetaţiei”.

Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a declarat că a dat foc ierbii ”pentru a se distra”, potrivit poliţiei.

Unul dintre reactoarele Centralei Nucleare Cernobîl a explodat la 26 aprilie 1986 şi a contaminat, porivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa. Zona de 30 de kilometri în jurul centralei accidentate este abandonată de atunci.

Citeste si: Incendiu la Cernobil. Nivelul de radiatii a crescut periculos in urma unui incendiu forestier masiv

Citeste si: Descoperire socanta la Cernobil! In reactor creste o forma de viata care se hraneste cu radiatii

Citeste si: Obiect extrem de periculos de la Cernobil. Poate ucide un om de la o singura atingere