„Incendiul nu a pornit de la o țigară” Patronul stației GPL a dezvăluit cauza tragediei de la Crevedia

Author: Diana Bostan
Actualizat: 29 aug 2023, 23:09

Explozie Crevedia

Sursa: Arhivă

Tragedia de la Crevedia a luat viața a două persoane și a rănit grav alte zeci. Patronul stației GPL se apără și face primele declarații în cazul exploziei devastatoare.

Ancheta continuă în cazul exploziilor de la Crevedia, acolo unde o stație GPL funcționa fără aviz.

Patronul stației GPL a dezvăluit cauza exploziilor

Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL, susține că nu o țigară aprinsă ar fi cauza exploziei de la Crevedia. Acesta susține că acel spațiu nu era un punct de lucru și nu se comercializa GPL.

Nu ne e clar. Dar în niciun caz nu a fost vorba de o țigară, cum am auzit. Acolo nu era punct de lucru, nu se comercializa GPL către populație.

Ionuț Doldurea despre explozia de la stația GPL
[Sursa: Facebook- Ionuț Doldurea]

Citește și: „Când o să murim, o să murim de la GPL-ul ăsta” Cum și-a prevestit moartea Florica, una dintre victimele exploziei de la Crevedia

Se închisese punctul de lucru cu vreo trei ani înainte. Acolo era o parcare și o clădire unde șoferii își făceau pauzele și dormeau și aveau bucătărie și baie”, a declarat acesta pentru  Antena 3 CNN.

Citește și: „Mama era de nerecunoscut” Mărturiile dureroase ale tânărului care și-a pierdut părinții în explozia de la Crevedia

Fiul primarului din Caracal susține că locul respectiv era o parcare pentru cisterne, iar în sâmbăta respectivă erau mai multe decât de obicei și pune totul pe seama ghinionului.

Mai multe persoane au fost duse la audieri în cazul exploziilor de la Crevedia

Mai multe percheziții au avut loc la sediul Primăriei din Crevedia, la stația GPL, dar și la locuințele patronilor stației, urmând ca aceștia să fie aduși la audieri.

Până în acest moment, cinci persoane au fost aduse pentru a da declarații.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

Citește și: Fată îndurerată după ce și-a pierdut părinții din cauza exploziei de la Crevedia. „Ne-ați lăsat singuri…”

Doi tineri, martori la întreaga tragedie, au fost aduși la audieri luni, 28 august, însă aceștia nu au vrut să ofere mai multe detalii cu privire la chemarea lor în fața procurorilor. Alte două persoane, dar și șoferul unei cisterne ar urma să ajungă la audieri în cursul zilei de astăzi.

Explozie stație GPL Crevedia
[Sursa: Captură TikTok]

În tot acest timp, edilul din Crevedia susține că nu a fost făcută nicio sesizare cu privire la stația GPL.

Citește și: „Voia să-i cumpăr iepuraşi". Bunica băiețelului de 3 ani este sfâșiată de durere după decesul acestuia

„Știam că a fost închisă după adresa de la ISU. Nu este în competența Primăriei, și dacă nu am primit nicio sesizare… că s-a vehiculat la presă. Nu avem nimic scris la Primărie.

Cei care au fost afectați sunt cei care locuiesc lângă acest GPL. Puteți să-i întrebați dacă au făcut vreo sesizare sau nu. Dacă nu s-a făcut la primărie, nu s-a știut. Dacă s-a făcut la poliție, trebuie verificat la poliție”, a transmis primarul din Crevedia, conform  Digi 24.