Ajutorul financiar care este calculat în raport cu valoarea indicatorului social de referință (ISR) se va majora începând cu luna martie.
ISR se va majora cu 14%
Ajutorul financiar care este calculat în raport cu valoarea indicatorului social de referință (ISR) se va majora începând cu luna martie cu 13,8%.
Astfel că, așa cum a fost stabilit în urmă cu doi ani în Legea 225/2021, valoarea indicatorului social de referință se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent,
INS a publicat pentru anul 2022 o rată a inflației de 13,8% ceea ce înseamnă că ISR va crește de la 525,5 lei, cât e acum, la 598 de lei.
Cu cât vor crește ajutoarele oferite de stat
Astfel, toate ajutoarele sociale calculate pe baza valorii ISR se vor majora din martie. Printre cele mai importante drepturi care se acordă în funcție de ISR se află indemnizația de șomaj, ajutorul social, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului, dar mai
Citește și: Cardurile de energie urmează să fie distribuite începând cu 1 februarie
Conform legii Legii 76/2002, indemnizația de șomaj depinde de stagiul de cotizare și se calculează astfel:
- valoarea ISR în vigoare la data stabilirii valorii indemnizației (din martie va fi 598 de lei), pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
- valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea (asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare:
- 3%- pentru persoanele cu un stagiu de minimum trei ani;
- 5%- pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani;
- 7%- pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani;
- 10%- pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
De asemenea, prima de inserție va crește și ea la 1.794 lei, iar subvenția pentru persoanele marginalizate, la 2.392 lei, amândouă ajutoarele regăsindu-se tot în Legea 76/2002.
Venitul minim garantat (ajutorul social) primit de familiile și persoanele singure ca formă de asistență socială, stabilit de Legea 416/2001, se va majora și el. Mai exact, din martie, acesta va avea următoarele valori:
- 169 de lei (0,283 ISR) pentru persoana singură;
- 305 lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din două persoane;
- 427 de lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din trei persoane;
- 529 de lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din patru persoane;
- 630 de lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din cinci persoane;
- câte 44 de lei (0,073 ISR) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.
Indemnizația pentru persoanele cu handicap grav va crește la 419 lei, iar pentru cele cu handicap accentuat la 317 lei.
Citește și: Ajutorul social crește. Ce sume vor primi beneficiarii începând cu luna martie
Tot din luna martie 2023, va crește și limita minimă a cuantumului indemnizației lunare aferente concediului de creștere a copilului. Astfel, deoarece OUG 111/2010 prevede că valoarea indemnizației lunare nu poate fi mai mică decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea ISR, pragul minim al acesteia va fi din martie de 1.495 de lei.
Alocația lunară de plasament va crește până la 1.081 lei. Potrivit Legii 273/2004, valoarea minimă a indemnizației lunare de acomodare, în cazul adopției unui copil, va fi de 2.033 de lei (3,4 ISR), iar valoarea indemnizației de sprijin - de 718 lei (1,2 ISR).
Sursă: avocatnet.ro