Începe producția primului autoturism echipat cu panouri solare! La ce preț se va ridica o astfel de mașină

Author: Lavinia Medrea
Actualizat: 17 mar 2023, 02:50

Începe producția primului autoturism echipat cu panouri solare! La ce preț se va ridica o astfel de mașină

Sursa: Twitter

Compania olandeză Lightyear a anunțat că în această toamnă va începe să producă prima mașină din lume echipată cu panouri solare.

Lightyear 0 va avea panouri solare curbate pe acoperiș, pe capotă și în portbagaj, care vor reîncărca bateria electrică în timp ce mașina se deplasează sau rămâne parcată, iar prima livrare în Europa ar putea avea loc încă din noiembrie, notează CNN.

Începe producția primei mașini echipate cu panouri solare din toamna acestui an. Cât va costa autoturismul

Lightyear 0
[Sursa: Twitter]
Lightyear 0
[Sursa: Twitter]
Lightyear 0
[Sursa: Twitter]

Compania spune că mașina va putea parcurge aproximativ 388 de mile fără să se oprească pentru a se reîncărca și va avea o autonomie suplimentară de până la 44 de mile pe zi datorită panourilor solare.

Citeste si: Tarifele RCA au fost plafonate! Cum se calculează cât vor avea de plată proprietarii de mașini

Fiecare oră la soare va adăuga până la șase mile de încărcare a bateriei, potrivit Lightyear. Autonomia solară va oferi un plus de kilometri pentru călătoriile lungi, dar înseamnă, de asemenea, că veți petrece mai puțin timp la punctele de încărcare- sau poate că nu veți avea nevoie de ele deloc. Compania spune că, într-un ținut cald, cum ar fi Spania sau Portugalia, dacă deplasarea zilnică este mai mică de 22 de mile, nu va fi nevoie să conectați mașina la priză timp de până la șapte luni. Într-un climat mai înnorat, cum ar fi Olanda, mașina ar avea nevoie de încărcare din două în două luni.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Alte companii dezvoltă mașini cu panouri solare, dar niciuna nu este încă pregătită să ajungă pe piață. Sono Sion, programat pentru producție în 2023, promite să ofere în medie 16 kilometri de autonomie solară pe zi. Aptera Never Charge este un vehicul cu trei roți cu aspect futurist despre care compania susține că va colecta aproximativ 40 de mile de energie solară pe zi. Aptera a declarat pentru CNN că speră ca mașina să intre în producție în 2023 și că are deja 24.000 de rezervări.

Citeste si: RABLA 2022: O nouă sesiune începe săptămâna viitoare! Ce trebuie să faci ca să ceri ajutor de la stat pentru o mașină nouă

Unul dintre cele 946 de modele de lansare va costa 250.000 de euro (n.r.: 262.000 de dolari)- puțin mai mult decât un Ferrari Roma și la o anumită distanță față de vehiculele electrice de familie din gama medie, cum ar fi Nissan Leaf (n.r.: aproximativ 27.000 de dolari în SUA) sau Tesla Model 3 (n.r.: aproximativ 50.000 de dolari).
Compania speră să lanseze un „model pentru oameni”- denumit provizoriu Lightyear Two- până în 2025, care va fi comercializat la un preț de aproximativ 30.000 de euro (n.r.: 31.215 dolari)