Începe programul "Rabla Clasic" 2020. Ce schimbare a fost anunțată din cauza coronavirusului?

Author: B.H.

Programul "Rabla Clasic" 2020 începe marți, la ora 13, dar vine cu o schimbare importantă din cauza coronavirusului.

Autoritățile au anunțat că programul "Rabla Clasic" 2020 va începe marți, prezentând toate detaliile legate de acest subiect.

Citeste si: Măsurile luate de ANAF pentru a sprijini economia în timpul crizei de coronavirus. Anunțul făcut de Florin Cîţu

Începe programul "Rabla Clasic" 2020

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunțat că programul "Rabla Clasic" nu va fi afectat de criza declanșată în România din cauza coronavirusului, făcând o serie de precizări legate de modul în care se va desfășura acesta în anul 2020.

Programul demarează prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar în acest an, bugetul alocat este de 405 milioane de lei. Suma de bani este cea mai mare de până acum, iar autoritățile estimează că peste 60.000 de persoane vor beneficia de pe urma acestui program, potrivit agerpres.ro.

Ministerul Mediului a făcut precizarea că prima de casare va avea valoarea de 6,500 de lei, existând posibilitatea ca aceasta să fie majorată cu încă 1,000 de lei dacă mașină aleasă are pragul de emisii de 96 de grame de CO2 per kilometru.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Coronavirus Romania: creste numarul cazurilor! Ultimele cifre oficiale: cate cazuri de coronavirus sunt acum in Romania

Pentru cei care vor să achiziționeze o mașină cu sistem GPL sau GNC, se adaugă un eco-bonus de 1,000 de lei. În cazul mașinilor hibride convenţionale, eco-bonusul este de 2,500 de lei.

Programul "Rabla Clasic" 2020. Ce etape trebuie parcurse?

Persoanele care își doresc să beneficieze de programul "Rabla Clasic" trebuie să parcurgă următoarele etape:

- să aibă o cerere de înscriere în program eliberată de dealeri, valabilă 120 de zile

-să caseze autovehiculul vechi în termen de 30 de zile de la obținerea cererii

-să parcurgă toate formalitățile de achiziție a mașinii în timp de 90 de zile

Programul "Rabla Clasic" 2020, schimbări din cauza coronavirusului

În acest an, din cauza răspândirii noului coronavirus pe teritoriul României, prezenţa fizică a beneficiarului la sediul dealer-ului nu ar trebui să mai fie necesară, lucru pe care ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor l-a cerut Administraţiei Fondului pentru Mediu. Astfel, aceasta ar fi singura schimbare în legătură cu acest program, documentele urmând să fie transmise în format digital.

Programul "Rabla Moto"

În 2020 a fost introdus și programul "Rabla Moto", iar acesta le oferă celor interesați o primă de casare a motocicletelor vechi de 3.500 de lei. 

Citeste si: Măsuri în Marea Britanie pentru prevenirea coronavirusului