Guvernul a anunțat că a adoptat o Ordonanță de Urgență (OUG) prin care incendierea sau îngroparea deșeurilor sunt catalogate drept infracțiuni și sunt pedepsite cu închisoarea între 3 și 5 ani. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Barna Tánczos, acesta precizând și amenzile pe care le pot primi cei care poluează natura aruncând deșeuri la întâmplare.
Incendierea și îngroparea deșeurilor devin infracțiuni și se vor pedepsi cu închisoarea de la 3 la 5 ani
Prin Ordonanță de Urgență (OUG), Guvernul a decis ca incendierea şi îngroparea deșeurilor să fie incluse pe lista infracțiunilor, iar aceste fapte să fie pedepsite cu închisoarea între 3 și 5 ani.
Ministrul Mediului, Barna Tánczos, a precizat că era nevoie de o Ordonață de Urgență pentru a rezolva această problemă, având în vedere că mediul înconjurător are foarte mult de suferit din cauza acelor persoane care fie îngropă deșeuri în pământ, fie aleg să le dea foc pentru a scăpa de ele.
„Prima ordonanţă de urgenţă se referă la măsurile de eficientizare a gestionării deşeurilor. Decizia cea mai importantă este incriminarea faptelor de incendiere şi de îngropare a deşeurilor. Aceste practici afectează grav mediul înconjurător şi a decis Guvernul să fie o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 5 ani.
Citeste si: Ce amenzi majorează statul! Ministrul a făcut anunțul oficial
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Majorările se țin lanț în anul 2025! Care sunt persoanele care vor beneficia de creșterea pensiilor
Amenzi usturătoare pentru abadonarea deșeurilor și arderea miriștilor
Tot prin OUG, Guvernul a luat decizia de a majora inclusiv amenzile pentru cei care abandonează deșeuri sau pentru arderea miriștilor. Ministrul Mediului a anunțat că, pentru abandonarea deșeurilor, amenzile vor fi cuprinse între 10,000 și 20,000 de lei pentru persoanele fizice, în timp ce pentru persoanele juridice, amenzile se vor încadra între 50,000 și 70,000 de lei.
Cât despre arderea miriștilor, ministrul Mediului a anunțat că a propus amenzi între 7,000 și 15,000 de lei pentru persoanele fizice și 50,000-100,000 de lei pentru persoanele juridice.
„Amenda pentru persoană fizică începe de la 10.000 de lei pentru deşeurile abandonate, până la 20.000 de lei, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 de lei până la 70.000 de lei, amendă contravenţională (...). Săptămânile trecute am avut foarte multe incendii. Într-un raport pe care l-am pregătit, informăm Ministerul Agriculturii, zilele acestea, cu privire la 10.000 de arderi simultane în ţară. Au fost, la un moment dat, 7.000 de focuri simultane în România, focuri sau incendieri de mirişti, motiv pentru care acum câteva săptămâni bune, când am lansat în avizare ministerială acest proiect de ordonanţă de urgenţă, am propus ca pentru persoanele fizice amenzile să fie majorate la 7.000 de lei minimul şi 15.000 de lei maximul, iar pentru persoanele juridice amenzi între 50.000 şi 100.000 de lei”, a precizat Barna Tanczos.
Citeste si: Amenzi uriașe pentru cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Ce riscă șoferii