Modificarea kilometrajului unei mașini a devenit o practică foarte des întâlnită în România, iar pentru a stopa acest fenomen, autoritățile s-au gândit să impună pedepse mult mai dure pentru cei care încalcă legea. Iată ce riscă cei care modifică kilometrajul unei mașini, care vând mașini cu kilometrajul modificat sau defect, dar și cei care cer să se modifice kilometrajul unui autoturism.
Închisoare de până la un an pentru cei care modifică kilometrajul unei mașini
Un nou proiect de lege, adoptat miercurea trecută în Senat, prevede ca cei care modifică kilometrajul unei mașini, cei care cer modificarea acestuia sau cei ce vând o mașină cu kilometrajul modificat sau defect să fie pedepsiți cu închisoare de până la un an. Proiectul de lege a fost adoptat în Senat și prevede ca toate aceste practici să fie incluse pe lista infracțiunilor, având în vedere că șoferii care achiziționează o astfel de mașină pot întâmpina dificultăți ulterior.
Astfel, orice persoană care aduce modificări kilometrajului unei mașini ar putea ajunge să facă închisoare de la o lună la un an sau să plătească o amendă usturătoare.
„Modificarea indicaţiei odometrului unui vehicul, solicitarea modificării indicaţiei odometrului sau orice acţiune sau inacţiune de natura să influenţeze înregistrarea exactă a numărului kilometrilor parcurşi de un autovehicul reprezintă infracțiune ce va putea fi pedepsită cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.”, se arată în proiectul de lege adoptat la Senat, potrivit avocatnet.ro.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: ANAF scoate la vânzare autoturisme la prețuri foarte mici. Ce mașini licitează agenția
Dacă legea va trece și de Parlament, primind votul decisiv din partea deputaților, atunci nu doar cei care modifică kilometrajul mașinii vor fi pedepsiți, ci și cei care vând astfel de mașini sau care cer să se intervină asupra kilometrajului.
Mai mult decât atât, dacă proiectul de lege va trece de Camera Deputaților, iar președintele României, Klaus Iohannis va promulga legea, atunci toate valorile legate de kilometrajul mașinilor vor putea fi regăsite într-un registru electronic.
În prezent este vorba doar despre un proiect de lege, astfel că măsurile vor intra în vigoare doar dacă legea va primi votul Camerei Deputaților, dacă va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.
Citeste si: Ti-ai cumparat o masina second-hand? Iata ce defectiuni ar putea avea