Incidentele violente din Leeds au luat sfârșit: Cei patru copii români vor fi înapoiați familiei

Author: Andrei Costanda

Orașul Leeds a fost întors pe dos după ce 4 copii români au fost preluați de inspectorii sociali de la domiciliu

Sursa: Captură Youtube / TalkTV

Judecătoarea a hotărât ca cei patru copii români să fie încredințați unui unchi până la finalizarea anchetei, după ce au fost preluați de autorități din motive de protecție.

Autoritățile din Regatul Unit au decis să înapoieze familiei cei patru copii români din Leeds, preluați recent de inspectorii sociali. Această decizie a fost luată de o judecătoare cu scopul de a proteja bunăstarea minorilor și de a detensiona atmosfera din cartierul în care locuiește familia.

Cei patru copii vor fi preluați temporar de un unchi

Conform surselor Știrilor ProTV, cei patru copii vor fi preluați temporar de un unchi și vor rămâne în Regatul Unit până la finalizarea anchetei care îi vizează pe părinți. În luna aprilie, un incident a dus la internarea unui bebeluș cu răni la cap, iar familia a susținut că acesta a fost scăpat din brațe de o rudă. Autoritățile engleze au inițiat o anchetă pentru neglijență și au emis un ordin de protecție pentru toți cei patru copii ai familiei de români.

Pentru a preveni eventualitatea ca rudele să scoată copiii din țară înainte de finalizarea anchetei, asistenții sociali au intervenit la domiciliul familiei și au preluat copiii cu forța.

Această acțiune a generat un val uriaș de furie și indignare, care a escaladat rapid.

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea lui Andrei Versace. Influencerul este condus pe ultimul drum de familie și apropiați

Autoritățile s-au luptat cu românii violenți, iar unul dintre ei a fost reținut și pus sub acuzare
[Sursa: Captură Youtube/ TalkTV]

Citește și: Andrei Versace ar fi fost căutat și amenințat de un clan periculos! Acesta ar fi luat bani cu împrumut și nu i-a mai dat înapoi. Polițiștii încă cercetează moartea suspectă a „regelui Fițelor”

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Incidente violente în Leeds, un român a fost reținut

Joi noapte, mai multe persoane, inclusiv cetățeni români, au răsturnat o mașină a poliției britanice și au incendiat un autobuz. În urma acestor violențe, un român de 37 de ani a fost reținut și pus sub acuzare pentru vandalism, fiind filmat în timp ce incendia autobuzul. Acesta riscă închisoarea și va fi prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul din Leeds pe 19 august.

Bărbatul, identificat ca Iustin Dobre, a fost pus sub acuzare pentru incendierea unui autobuz cu o brichetă în timpul protestelor violente de joi seară. La audierile de luni, el a declarat că nu va pleda vinovat și va rămâne în arest până la următorul termen, stabilit pentru 19 august.

Revolta a izbucnit joi seară într-un cartier rău famat din Leeds, după ce autoritățile au preluat copiii din casa familiei de români. Martorii susțin că țipetele părinților au scos în stradă mai mulți oameni, iar situația a degenerat rapid. Peste o sută de persoane s-au adunat, au răsturnat o mașină de poliție și au incendiat un autocar. Implicați au fost și mai mulți români. Polițiștii, depășiți de situație, au fost alungați cu pietre și cărămizi.

Puteți urmări totul în materialul video de mai jos: