Încoronarea regelui Charles al III-lea: 6 mai 2023, programul complet al festivităților 

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 05 mai 2023, 10:47

Încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc pe data de 6 mai la Westminster Abbey.

Sursa: https://www.facebook.com/TheBritishMonarchy/photos

Încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc pe data de 6 mai la Westminster Abbey.

Palatul Regal din Marea Britanie a anunțat programul complet care va avea loc în ziua încoronării regelui Charles al III-lea. De asemenea, în aceiași zi, Camilla va fi încoronată regină consoartă.

Care este programul complet al încoronării regelui Charles al III-lea?

În ziua încoronării regelui Charles al III-lea au fost planificate o serie de evenimente, care vor marca trei zile de ceremonii.

Peste 26 de milioane de britanici au urmărit înmormântarea reginei Elisabeta a II-a și peste 20 de milioane de oameni din Marea Britanie au urmărit încoronarea ei în 1953. Pentru noul rege, acesta este un moment definitoriu: un spectacol istoric, dar și o oportunitate de a consolida relația Coroanei cu poporul britanic și statele parte din Commonwealth. Palatul Buckingham a început să dezvăluie încă de la sfârşitul săptămânii trecute programul celor trei zile de festivități pentru încoronarea regelui Charles al III-lea.

Citește și: Cum îl văd britanicii pe noul rege, Charles al III-lea. Ceremonia de încoronare are loc pe 6 mai

După ceremonia organizată pe data de 6 mai la Westminster Abbey va avea loc un concert cu vedete, un „mare prânz” naţional şi inițiative de promovare a voluntariatului.

De aproximativ o mie de ani, regii şi reginele Angliei şi Marii Britanii au fost încoronați la Westminster Abbey din Londra, în cadrul unei ceremonii care s-a schimbat mult prea puţin de-a lungul secolelor.

Astfel, Westminster Abbey va găzdui prima ceremonie de încoronare din ultimii 70 de ani și sunt așteptate mulțimi de oameni de-a lungul Mall, Whitehall și Parliament Square.

Iată care este programul evenimentelor:

- Ora 6.00 la Londra (8.00 în România): sunt deschise zonele de vizionare de-a lungul traseului procesiunii.

- Orele 7.15 – 8.30 (9.15 – 10.30 în România): Oaspeții de la Westminster încep să sosească la punctele de control de securitate din Victoria Tower Gardens.

- Ora 9.00 (11.00 în România): Congregația este așezată în interiorul Abației.

- Ora 9.45 (11.45 în România): Escorta suveranului începe să se adune pentru Procesiunea Regelui de la Palatul Buckingham.

- Orele 9.30 – 10.45 (11.30 – 12.45 în România): Sosesc șefi de stat, membri ai familiilor regale străine, membri ai familiei regale britanice, reprezentanți ai guvernelor externe, miniștri ai guvernului britanic, premieri și foști premieri.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

- Ora 10.20 (12.20 în România): Procesiunea Regelui. Regele și regina călătoresc de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey.

- Ora 11.00 (13.00 în România): Începe ceremonia de încoronare.

- Slujba va fi urmată de Procesiunea Încoronării – regele și regina se întorc de la Westminster Abbey la Palatul Buckingham.

- Mai târziu, după-amiază, regele și regina vor saluta mulțimile de la balconul Palatului Buckingham.

Regele Charles al III-lea va fi așezat pe istoricul Scaun al Încoronării, cunoscut sub numele de Scaunul Regelui Edward şi care conţine Piatra Destinului, unde va fi uns de Arhiepiscopul de Canterbury, liderul spiritual al comuniunii anglicane mondiale, cu mir sfânt de la Ierusalim. Acesta este punctul central al ceremoniei şi semnalează conferirea harului Domnului asupra suveranului.

Citește și: Cine sunt oficialii români care vor participa la încoronarea Regelui Charles al III-lea. Ceremonia va avea loc pe 6 mai 2023

Ce reprezintă Piatra Destinului?

În ziua încoronării regelui Charles al III-lea au fost planificate o serie de evenimente, care vor marca trei zile de ceremonii.
[Sursa: https://www.facebook.com/TheBritishMonarchy/photos]

Piatra Scone cunoscută și ca Piatra Destinului și deseori menționată în Anglia ca "Piatra Coroanei"- este un bloc alungit din gresie roșie, folosit de secole la încoronarea monarhilor din Scoția, iar mai târziu pentru monarhii din Anglia și cei ai Regatului Unit.

Piatra, un simbol străvechi al monarhiei scoțiene, a fost confiscată de regele Edward I al Angliei la sfârșitul secolului al XIII-lea și dusă la Westminster Abbey. potrivit BBC. A rămas în Anglia timp de 700 de ani și a fost folosită la ceremoniile de încoronare.

Piatra a fost returnată pentru a fi expusă permanent în Scoția în 1996, dar s-a convenit ca aceasta să se întoarcă la Westminster Abbey pentru orice ceremonie de încoronare viitoare.

Aceasta cântărește 150 kg și are o lungime de 66 cm, o lățime de 42 cm și o înălțime de 27 cm.

Klaus Iohannis participă la încoronarea regelui Charles al III-lea

Vinerea aceasta Klaus Iohannis va participa la recepția oferită de Majestatea Sa regele Charles al III-lea pentru șefii de delegații. Recepția va începe la ora 19.00. A doua zi șeful statului va merge la Westminister Abbey pentru a participa la ceremonia „încoronării Majestății Sale Regele Charles al III-lea și a Reginei Camilla”, eveniment care ar urma să înceapă la 13.00, ora României.

Ceremonia este organizată de contele mareșal, cel mai înalt pair al Angliei, care se ocupă de ocaziile de stat şi care, timp de secole, a fost o poziție deținută în principal de ducele de Norfolk şi de familia Howard. În prezent, această sarcină îi revine lui Edward Fitzalan-Howard, actualul Duce de Norfolk, cela care a organizat şi funeraliile Reginei Elizabeth.

Sursă: libertatea.ro