Modul în care a acționat Mirel este de nedescris, iar cruzimea băiatului reprezintă un adevărat pericol public, susțin anchetatorii.
Potrivit unor surse din anchetă, după ce a ucis-o pe Andreea, tânărul a vrut să-i ascundă rănile de la gât și le-a acoperit un părul victimei.
Declarația cutremurătoare a lui Mirel, criminalul din Timișoara
Mirel a recunoscut odioasa crimă și a povestit cu lux de amănunte ce s-a petrecut în apartamentul părinților săi, potrivit declarațiilor acestuia.
„Din luna octombrie am o relație de iubire cu Andreea, iar în ultima lună am simțit-o mai distantă.
În data de 22.03.2024, în timp ce ne aflam la apartamentul părinţilor mei, am observat că Andreea tasta pe telefon şi am crezut că vorbeşte cu cineva.
Am încercat să îi iau telefonul din mână şi ea l-a ținut strâns. Am reuşit totuşi să i-l iau și i-am spus Andreei să îmi spună codul PIN. A vrut să părăsească apartamentul și am încercat să o opresc ”, a declarat tânărul.
În continuare, Mirel a mărturisit câte lovituri i-a aplicat tinerei, care a sfârșit într-o baltă de sânge.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„A refuzat să mi-l dea şi mi-a spus că vrea să se despartă de mine. Atunci când am auzit asta, m-am enervat foarte tare şi m-am dus în bucătărie, de unde am luat două cuțite oarecare şi m-am întors cu ele în dormitor.
Andreea m-a lovit peste o mână, iar în acel moment m-am tăiat singur cu cuțitul la față.
Totodată, m-a prins de lănţişorul pe care îl aveam la gât, care s-a rupt și a căzut pe pat. Îmi amintesc că am lovit-o de 5-6 ori”, a mai spus Mirel în fața anchetatorilor.
Autoritățile îl consideră pe Mirel un adevărat pericol public și ar trebui privat de libertate în următoarele zile, până la stabilirea unei decizii în ceea ce-l privește.
Ce au descoperit polițiștii în ghiozdanul lui Mirel
În căutarea de răspunsuri ce ar putea sta la baza comiterii oribilei crime, anchetatorii au descoperit în autoturismul cu care acesta s-a deplasat după crimă, spre Caraș Severin, o plasă cu hainele pline de sânge pe care le-a purtat când a ucis-o pe Andreea.
De asemenea, într-un rucsac se aflau cuțitele cu care băiatul a atacat-o pe tânără, dar și prosoapele folosite în încercarea de a șterge urmele de sânge.
Mirel Dragomir se află acum în arestul IPJ Timiș.