Soleda Cozac, o fată în vârstă de 16 ani care a dispărut timp de două zile, din localitatea Cămărașu, județul Cluj, a fost dată dispărută în cursul zilei de sâmbătă. Poliția a fost anunțată că o minoră a plecat în jurul orei 17.00 și nu s-a mai întors, dar a fost găsită după ce a fost căutată timp de două zile.
Unde a fost găsită Soleda Cozac, după două zile de căutări
Familia adolescentei în vârstă de 16 ani a anunțat poliția cu privire la dispariția fetei, iar agenții au transmis de urgență un mesaj, a doua zi, solicitând ajutorul tuturor celor care dețin orice informație care îi poate ajuta să o găsească pe Soleda Cozac.
Citeste si: Doi români au dispărut fără urmă de o săptămână, în Germania. Au plecat la o petrecere și nu s-au mai întors
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„La data de 29 octombrie a.c. polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați cu privire la faptul că minora COZAC SOLEDA, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar la aceeași dată, în jurul orei 17.00 din locuința situată în localitatea Cămărașu, județul Cluj, iar până în prezent nu a mai revenit”, se menționează în comunicatul transmis de IPJ Cluj.
Soleda Cozac a fost găsită în alt județ, după două zile de căutări
Polițiștii din Cluj s-au sesizat și s-au grăbit să o găsească pe adolescenta în vârstă de 16 ani. În cursul dimineții de luni, polițiștii au anunțat că Soleda Cozac a fost găsită în alt județ, în cursul serii de ieri.
„În urma activităților investigativ-operative minora a fost depistată în cursul serii de ieri 30 octombrie a.c., pe raza municipiului Bistrița. Pe timpul plecării aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, se menționează în comunicatul IPJ Cluj.
Polițiștii au mulțumit instituțiilor și persoanelor care i-au ajutat s-o găsească pe adolescentă, după apelul de ajutor lansat duminică, relatează cancan.