Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,3% în luna septembrie 2021, de la 5,3% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 8,71%, mărfurile alimentare cu 4,26%, iar serviciile cu 3,75%. Preţurile de consum în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 au crescut cu 0,8%.
Inflația depășește cele mai negre estimări în luna septembrie
Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 5,6%, în timp ce rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 a
Citeste si: Vine un val de scumpiri peste România! Prețurile gazelor naturale și ale energiei electrice vor exploda
Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC)- indicator al inflaţiei pentru statele membre ale UE- în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 este 100,83%.
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 5,2%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2019 – septembrie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,9%.
Citeste si: Prețuri mici la carburanți. În ce orașe din România sunt cele mai mici costuri la benzină și motorină?
Energia electrică, gazele naturale şi combustibili s-au scumpit cel mai mult, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, au fost înregistrate creșteri de 24,65% pentru electricitate, 20,55% pentru gaze și 16,77% pentru combustibili față de septembrie 2020. Singura ieftinire s-a înregistrat la energie termică, potrivit INS.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În ceea ce priveşte alimentele, în intervalul septembrie 2020- septembrie 2021, cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil- 23,84% şi cartofii- 12,61%, însă nu au fost înregistrate şi ieftiniri. De asemenea, de la începutul acestui an, citricele şi alte fructe meridionale s-a scumpit cu 21,03%.
VEZI AICI DATELE INS PRIVIND EVOLUȚIA PREȚURILOR DE CONSUM
5,6%, prognoza de inflație pentru finalul anului
Banca Naţională a României majora la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, notează Agerpres. Anunțul îl făcea guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la începutul lunii august.
„După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste 2 zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa.
Citeste si: Prețurile la benzină și motorină au crescut. Cât a ajuns să coste un litru de carburant
Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5- 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută. Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate.
Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%”, spunea atunci Mugur Isărescu.
SURSE: INS , News.ro, Agerpres