Alexandru Giani Toma 24 de ani, este un polițist și fost sportiv de performanță din Afumați, Ilfov.

Pasionat de sport și de călătorii în toată lumea, Alexandru Giani Toma este hotărât să-și depășească limitele la “Insula de 1 milion”. Își dorește să  câștige pentru a-și susține familia și pentru a-și achiziționa un apartament în București.

Cine este Giani de la „Insula de 1 milion”

Giani s-a născut și a crescut în Afumați, Ilfov și a urmat Universitatea Dimitrie Cantemir și Universitatea Spiru Haret. Acesta deține și o diploma de antrenor de box, iar în prezent lucrează ca polițist local. Tânărul și-a dorit inițial să lucreze în cadrul SRI, însă în perioada în care aștepta un răspuns pentru a vedea dacă a fost acceptat sau nu, a obținut postul pentru poliția locală Ilfov. 

Citește și: Cine este Toma Alexandru Giani, polițistul local de la “Insula de 1 milion”: A renunțat la boxul de performanță după ce s-a certat cu antrenorul său

Tânărul Giani a practicat box de performanță timp de cinci ani, dar a fost nevoit să renunțe după o ceartă pe care a avut-o cu antrenorul său. Deși iubea boxul, antrenamentele extreme l-au făcut să cedeze. Decizia finală a venit după ce acesta a descoperit că are niște probleme medicale. Avea o stare de oboseală în permanență și începuse să nu își mai simtă mâinile și picioarele. După mai multe analize medicale, inclusiv o biopsie, doctoral i-a transmis că trebuie să renunțe la sport. Deși la acel moment a suferit foarte tare, în prezent nu are nici un regret.

Viața personală a lui Alexandru Giani Toma

Giani locuiește cu părinții săi în Afumați și se află într-o relație. El consideră că va putea rezista o lungă perioadă fără confortul de acasă, mai ales că a trecut prin alte situații de acest gen. Pentru el participarea la "Insula de 1 milion" reprezintă o mare provocare și își vrea să dea tot ce are mai bun si să își demonstreze că se poate descurca în orice situație.

Citește și: Ei sunt cei 15 concurenți care închid lista finală a celor 50 de temerari de la “Insula de 1 milion”, show-ul care va avea premiera sâmbătă, de la 21:00, la Kanal D

Banii pentru el reprezintă doar un instrument, iar dacă ar fi să câștige acest show, își dorește să își cumpere un apartament în București. Cea mai mare frică a lui Giani este cea de eșec, însă acestuia nu îi este teama să dea tot pentru a ajunge la capătul puterilor.