O supriză uriașă pentru telespectatori este faptul că printre concurenți se numără și Ionuț Sugacevschi, cunoscut și sub numele de Jaguaru în primul sezon “Exatlon”.
Energia sa incredibilă și determinarea l-au făcut unul dintre cei mai iubiți concurenți de la “Exatlon”, iar acum, el aduce aceeași pasiune și dedicare în competiția “Insula de 1 milion”. Cu experiența sa în kickboxing și spiritul său de învingător, Ionuț Sugacevschi este pregătit să facă față oricăror provocări pe care “Insula de 1 milion” le va aduce. Telespectatorii îl vor redescoperi pe parcursul unei noi provocări unice, în care inteligența socială este cel mai important atu. Jaguaru întră în competiția “Insula de 1 milion” pentru a câștiga, pentru el nu există alternativă.
Sugacevschi Ionuț, alias Jaguaru, participă la “Insula de 1 milion”
Sugacevschi Ionuț Liviu, cunoscut ca Jaguaru, are 33 de ani și este originar din Galați, însă s-a stabilit în Brașov. După terminarea liceului a urmat mai multe cursul de management, iar în prezent acesta deține doua business-uri, ajungând astfel să își îndeplinească cel mai mare vis al său.
Jaguaru crede că unul dintre cele mai importante atuuri pe care le are este capacitatea de a adapta la lipsa de confort, deoarece pe parcursul vieții sale a trecut prin mai multe greutăți. Jaguaru a fost nevoit să muncească de la vârsta de 16 ani, lucru care l-a călit și l-a ajutat să își dezvolte calități precum ambiția, determinarea și curajul.
Jaguaru este campion la kickboxing și MMA
Jaguaru a practicat mai multe sporturi de-a lungul vieții sale. De la kickboxing și MMA, până la înot și pescuit. Jaguaru participă la “Insula de 1 milion” pentru a dovedi că poate ajunge printre finaliști, iar obiectivul lui este să fie pe primul loc.
Ionuț a fost finalist în sezonul 1 Exatlon România și a pierdut Marea Finală în fața lui Vladimir Drăghia. Jaguaru își dorește să demonstreze încă o dată că poate ajunge printre finaliști și de data aceasta, să obțină locul întâi. Jaguaru luptă pentru el și pentru familia sa, dar și pentru oamenii ce l-au admirat și susținut.