Data de 2 februarie este marcată în Calendarul Creștin ortodox ca fiind ziua în care este sărbătorită Întâmpinarea Domnului. Această zi este trecută cu cruce roșie, iar creștinii ortodocși păstrează cu sfințenie această sărbătoare de mare impact în istoria creștinătății. Ce reprezintă această sărbătoare pentru creștini și care sunt tradițiile care se păstrează în această zi?
Pe data de 2 februarie este sărbătorită Întâmpinarea Domnului
La 40 de zile de la Nașterea Domnului Iisus Hristos, în Calendarul Ortodox, este sărbătorită Întâmpinarea Domnului, fiind considerată o sărbătoare de mare impact pentru ortodocși astfel că, este trecută cu cruce roșie.
Mai exact, în această zi Mântuitorul a fost dus la templu de Fecioara Maria și de dreptul Iosif, pentru împlinirea legilor din acea perioadă, prin care se cerea ca întâiul născut de parte masculină să fie afierosit lui Dumnezeu, iar mama era considerată curățită.
Potrivit crestinortodox.ro, la templu, acești au fost întâmpinați de către dreptul Simeon și prorocița Ana. Potrivit tradiției, Simeon făcea parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în cea greacă. În timp ce făcea o traducere, a ajuns la textul: “Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu”. Pentru că s-a îndoit de acest lucru și pentru că a înlocuit cuvântul „Fecioară” cu „femeie”, Dumnezeu i-a făgăduit că nu va muri până nu îl va vedea pe Mesia născut din Fecioară.
Citește și: Cum este stabilită data Paștelui ortodox și catolic
Ce reprezintă sărbătoarea Întâmpinării Domnului
Astfel, Simeon, în tradiția creștină, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor. În momentul în care l-a luat în brațe pe Iisus, acesta a rostit: „Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, ca văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel (Luca 2, 29-32).”
Prorocița Ana simbolizează Legea și Proorocii, dar și faptul că legile s-au împlinit precum scria în Vechiul testament.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă pentru prima dată la Roma de către Papa Gelasius în anul 494. Această sărbătoare înlocuind-o pe cea a păgânilor a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.
În zona de răsărit a fost introdusă în penultimul an al domniei împăratului Justin I, în anul 526, iar generalizarea ei s-a efectuat în jurul secolului al VI-lea începând cu anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Tradiții și obiceiuri de Întâmpinarea Domnului
Creștinii ortodocși păstrează în această zi de mare sărbătoare o serie de tradiții și obiceiuri.
Întâmpinarea Domnului sau Aducerea Lui spre închinare este un moment special în viața unui nou-născut, marcat de tradiții și obiceiuri religioase. Această ceremonie, inspirată de evenimentul biblic al aducerii lui Iisus la templu de către Fecioara Maria și dreptul Simeon, a devenit o parte integrantă a tradiției creștine, iar în unele comunități, este adusă în contextul culturii și obiceiurilor locale.
La 40 de zile de la naștere, mama care a dat viață unui copil se prezintă la biserică pentru a-l aduce în fața altarului și pentru a-L închina pe cel mic lui Dumnezeu. În acest moment, preotul joacă un rol central, marcând cu semnul crucii atât mama, cât și pruncul. Aceasta simbolizează binecuvântarea și protecția divină pentru întreaga familie.
Prin punerea epitrahilului și a mâinii drepte pe capul mamei, preotul rostește binecuvântările și rugăciunile începătoare, aducând astfel în centrul evenimentului semnificația divină. Liturghia cuprinde cinci molifte din Aghiazmatar, iar mama și pruncul sunt invitați să își imagineze, în acel moment, scena din templul din Ierusalim cu Maica Domnului și Iisus în brațe.
Rugăciunile preotului cuprind referiri la "curățirea" femeii lăuze, solicitând dezlegare și menționând participarea mamei la Sfintele Taine. În privința pruncului, preotul roagă pentru creșterea, binecuvântarea și sfințirea sa, pregătindu-l pentru luminarea botezului.
Citește și: Paștele ortodox 2024: Pe ce dacă pică Învierea Domnului și câte zile libere vor avea românii
Un moment culminant al ceremoniei este procesiunea în interiorul bisericii, simbolizând intrarea Maicii Domnului cu Iisus în templu. Pruncul este primit între aleșii lui Dumnezeu și este introdus în biserica cea sfântă, în calitate de catehumen. Aceasta simbolizează primirea sa în comunitatea credincioșilor.
Ritualul continuă cu imnul eshatologic al dreptului Simeon, marcând încheierea ceremonialului și așezarea pruncului în fața ușilor împărătești. Această așezare simbolizează dreptul pruncului de a fi primit în altar și de a deveni, în viitor, o "jertfă vie, sfântă, bine-plăcută lui Dumnezeu".
În paralel cu aceste tradiții religioase, în credința populară, ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului. Tradițiile locale includ ungeri cu grăsime de urs, asociată puterii acestui animal, și tratamente pentru bolnavii de "sperietoare". Se crede că comportamentul ursului în această zi poate prevesti durata iernii, în funcție de vremea în care acesta își vede sau nu umbra. Aceste practici tradiționale reflectă adâncimea și diversitatea obiceiurilor legate de această perioadă a anului.
