Întâmplări uimitoare care au avut loc la mormântul părintelui Arsenie Boca. De ce minuni au avut parte credincioşii

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 26 sep 2024, 10:36

Părintele Arsenie Boca

Sursa: doxologia.ro

Milioane de persoane au vizitat mormântul părintelui Arsenie Boca datorită liniștii sufletești pe care o au acolo, dar și a minunilor ce au loc la Prislop.

Părintele Arsenie Boca este considerat unul dintre cei mai iubiţi duhovnici din România, iar anual milioane de români și turiști străini trec pe la mormântul lui pentru a se ruga la mormântul acestuia. Mormântul părintelui Arsenie Boca este învăluit de povești și minuni povestite de credincioși, iar acestea sunt întâmplările uimitoare care au avut loc la mormântul duhovnicului.

Întâmplări şi minuni care au avut loc la mormântul părintelui Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca a fost stareţ al mănăstirilor Prislop şi Brâncoveanu, iar după trecerea sa în neființă, moaștele acestuia au fost puse la loc de cinste, la care mii de credincioși se roagă săptămânal pentru sănătate, liniște, bucurii sau minuni. Mormântul este întotdeauna împodobit cu flori, însă în fața acestuia este liber, astfel încât oamenii să se poată ruga în liniște.

Părintele Arsenie Boca a fost cunoscut pe parcursul vieții sale pentru puterea vindecătoare cu care a fost înzestrată, putere ce a rămas și după ce acesta a trecut la cele veșnice.

Acum, creștinii se roagă la mormântul acestuia și minunile nu încetează să apară. Preotul David Stoica, de la Mănăstirea Sădinca a povestit cum o familie a venit la mormântul părintelui Arsenie Boca cu fetița lor de patru ani ce nu putea să meargă pe picioare, fiind paralizată. Familia fetiței a îngenunchiat în jurul mormântului părintelui Arsenie Boca și a început să se roage puternic, moment în care au văzut-o pe fată cum s-a ridicat în picioare și a făcut câțiva pași.

O femeie susține că mama sa s-a vindecat de cancer după ce ar fi vizitat mormântul părintelui și s-ar fi rugat puternic pentru sănătatea acesteia. Mama femeii primise un diagnostic 99% sigur de cancer, însă după vizita la mormântul părintelui Arsenie Boca, analizele au arătat că tumorile erau benigne, potrivit adevarul.ro.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Se împlinesc 114 ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca

La data de 29 septembrie 2024 se împlinesc 114 ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca, ce a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop. Părintele Arsenie Boca s-a născut la data de 29 septembrie 1910, iar acesta a studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad, după care și-a urmat călătoria duhovnică la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, la Academia de „Belle Arte” din București și chiar având un stagiu la Muntele Athos.

În anul 1936, părintele Arsenie Boca afost hirotonit diacon celib, urmând ca după doar 6 ani să fie preot. În anul 1940, părintele Arsenie Boca a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, acolo unde a primit numele Arsenie, loc în care a trăit până în anul 1948, când a fost transferat la Mănăstirea Prislop.

Citește și: Cele mai frumoase mănăstiri din România

Părintele Arsenie Boca a fost arestat de autoritățile comuniste în ianuarie 1951, după care a fost pus în spatele gratiilor la Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari și Canalul Dunăre-Marea Neagră. În luna martie a anului 1952, părintele Arsenie Boca a fost eliberat, moment în care s-a întors la Mănăstirea Prislop. Din nefericire, părintele Arsenie Boca a fost anchetat la Timișoara în anul 1955, petrecând astfel încâ șase luni de detenție.

În anul 1969 Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar părintele Arsenie exclus din monahism. La data de 28 noiembrie 1989 părintele Arsenie Boca a trecut la cele veșnice, fiind îngropat la Mănăstirea Prislop, potrivit doxologia.ro.