Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că pacienţii infectaţi cu coronavirus, dar care nu au simptome sau au simptome uşoare, vor beneficia de o internare de doar zece zile, apoi vor sta izolaţi acasă timp de 14 zile, sub supravegherea medicului de familie.
”Un caz asimptomatic îl poate decide un medic curant. Acel medic curant, după o anamneză în care pacientul spune nu am nimic, nu mă doare nimic, sunt nişte simptome pe care le neagă, dar avem un test pozitiv.
Tătaru spune că după cele zece zile de internare, urmează o izolare la domiciliu de 14 zile.
”În a şaptea zi se efectuează un test care dacă este negativ la zece zile se merge acasă, dacă este pozitiv totuşi, dar nu mai avem simptome de cel puţin trei zile la cei asimptomatici, la zece zile va pleca acasă cu izolarea la domiciliu până la 14 zile, sub suprevegherea medicului de familie. Acest Ordin va fi semnat mâine pentru a decongestiona dintre spitale, dar nu putem da un asimptomatic acasă, în prima zi acasă pentru că nu putem şti cum are evoluţia acel asimptomatic”, a declarat Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a dat ca exemplu cazul unui ambulanţier de la Suceava care a decedat acasă, după ce refuzase internarea pe motiv că nu avea simptome.
” Vă dau un exemplu, un coleg de-al nostru, ambulanţier la Suceava care a refuzat internarea tocmai pentru că a fost asimptomatic, fiind depistat pozitiv, a decedat acasă.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Citeste si: Nelu Tataru, anunt de ultim moment: „Acela va fi momentul in care vom avea o problema”
Citeste si: Nelu Tataru, semnal de alarma: "O sa vedem ca avem dublarea sau triplarea de cazuri pe zi!"