-
dureri articulare cauzate de artrită;
-
fracturi osoase;
-
dureri de spate;
-
leziuni ale țesuturilor moi cum ar fi tendoane sau ligamente;
- afecțiuni congenitale.
Chiar dacă multe afecțiuni ale sistemului musculoscheletal pot fi tratate fără intervenții chirurgicale, ortopedul putând alege reabilitarea prin fizioterapie sau administrarea de medicamente antiinflamatoare, există și numeroase situații când procedurile chirurgicale reprezintă singura formă de tratament.
Din cauza numărului mare de cazuri care necesită atenție ortopedică, domeniul privat a venit în ajutorul românilor prin crearea unor noi unități sanitare specializate așa cum este, spre exemplu, MedLife-spitalul de ortopedie.
În continuarea acestui articol vom discuta despre câteva tipuri de operații și proceduri care pot fi efectuate într-o sală de operație ortopedică.
5 operații și proceduri ortopedice
Pentru a putea oferi cele mai bune rezultate, chirurgii ortopezi beneficiază de aparatură și echipamente de ultimă generație, procedurile fiind realizate după un protocol strict de funcționare și efectuate într-o sală special concepută.
Operațiile ortopedice cele mai des realizate includ:
Procedura de înlocuire a articulațiilor
Aceasta este efectuată pentru a înlocui o articulație lezată cu una artificială/proteză și reprezintă una dintre cele mai frecvente proceduri ortopedice realizate; înlocuirea articulației de șold și de genunchi reprezintă cazurile cele mai des întâlnite.
Ca orice altă procedură chirurgicală și acest tip de intervenție prezintă anumite riscuri. De aceea, este necesară monitorizarea pacientului pentru a observa prezența sau absența semnelor de complicații.
Operație de revizie a protezelor
Această procedură este necesară pentru înlocuirea protezelor care au cedat. În general, protezele folosite au o anumită durată de viață, după care necesită înlocuire. Mai mult decât atât, acestea pot ceda și prematur din cauza accidentelor violente sau a altor factori. Chiar dacă ideea de înlocuire a unei proteze poate da impresia de intervenție ușoară, această procedură este în realitate una destul de complicată, chirurgul fiind obligat să se ocupe și de alte eventuale complicații cum ar fi defectele osoase apărute în timp.
Fixarea internă a oaselor
În cazul în care continuitatea unui os este întreruptă, este important ca osul fracturat să se poată vindeca în poziția sa originală. Pentru a obține această calusare a oaselor este posibil ca medicul să apeleze la atele sau aparate gipsate pentru anumite cazuri. Pentru altele mai complicate acesta poate apela la proceduri chirurgicale de fixare internă folosind șuruburi și tije pentru a menține osul în poziția necesară.
În funcție de caz, se pot folosi fixatoare externe, care sunt înlăturate după o anumită perioadă de timp, sau se pot utiliza tije și șuruburi interne, unele dintre ele fiind lăsate în interiorul corpului.
Procedura de fuziune spinală
Această operație chirurgicală conectează două sau mai multe vertebre pentru a oferi o stabilitate mai bună coloanei vertebrale. Este posibil ca procedura să poată necesita și plăci, șuruburi și tije pentru a menține coloana într-o poziție favorabilă vindecării.
Procedura de fuziune spinală poate fi folosită în caz de fracturi vertebrale, hernii de disc sau anumite diformități ale coloanei vertebrale.
Procedura de tratare a țesuturilor moi
Dintre acestea, cea mai efectuată procedură este cea de tratare a sindromului de tunel carpian, afecțiune caracterizată prin compresia nervului median la nivelul tunelului carpian.
Tunelul carpian reprezintă un canal îngust la nivelul încheieturii care este înconjurat de oase și ligamente și care permite trecerea nervului median din antebraț spre palmă. Tratamentul chirurgical implică tăierea ligamentului de la nivelul încheieturii pentru a oferi mai mult spațiu nervului median.
Toate aceste proceduri și multe altele pot fi efectuate în majoritatea secțiilor de ortopedie, specialiștii recomandând tratamentul corespunzător în funcție de fiecare caz în parte.
