Cum a luat naștere piesa ”Sărută-mă”?
Piesa a fost scrisă de o fată foarte talentată din România, Loredana Cavasdan, la studioul lui Dj Sava, unde a fost și produsă, iar atunci când a fost compusă s-au gândit instant la mine. Asta m-a făcut să mă simt foarte bine. O simt ca pe un ”Rămas Bun” doi, doar că pe pozitiv. Aveam nevoie de o piesă romantică, care să fie mai balansată dar în același timp mai lentă puțin, dar să nu fie tristă.
Lora și soțul ei, Ionuț Ghenu și-au unit destinele în urmă cu doar cinci luni, însă cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de 10 ani. Deși relația a trecut prin încercări grele încă de la început, cei doi se iubesc ca în prima zi și se susțin reciproc.
Cum v-ați propus să sărbătoriți cei 10 ani de relație?
În luna aprilie facem 10 ani de relație. Mi-aș dori foarte mult să facem ceva, dar în același timp nu mă lasă inima să plec de la câtă muncă avem și de la treaba pe care o avem de făcut. Am știut de anul trecut că anul ăsta o să fie un an pe working mode, dar îți cedează corpul și nervii dacă nu faci o pauză. Așa că e posibil să profităm, măcar un city break undeva, poate în Londra. Ca să mergem undeva la căldură avem nevoie de mai mult timp, m-aș întoarce supărată după doar trei zile.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Pe lângă cariera artistică răsunătoare, Lora se bucură de succes și prin prisma brandului ei de make-up, Girls Own Cosmetics. Pasiunea și dorința de a deține propriul brand de produse cosmetice i-a fost insuflată chiar de mama ei, care era farmacistă.
Cum ai petrecut de ziua femeii?
Am petrecut cu fetele de la mine de la firmă, la o terasă foarte frumoasă din București.