Ionuț și Bianca sunt singurii concurenți care a ajuns drept un cuplu în Marea Finală a emisiunii „Casa iubirii” și care și-au păstrat relația după ce sezonul 2 a luat sfârșit, atingându-și scopul pentru care s-au înscris în competiție.
Ionuț i-a făcut o frumoasă declarație Biancăi
Fiind foarte apreciați de către telespectatori pentru că au luptat constant ca să rămână împreună, Ionuț și Bianca au fost invitați, de Ziua Îndrăgostiților, în cadrul emisiunii „Culisele iubirii”.
La începutul emisiunii, tânărul a ținut să-i facă o deosebită declarație de dragoste iubitei sale, cu ocazia acestei sărbători, ceea ce a emoționat-o până la lacrimi.
„Încă din prima zi în care am intrat în „Casa iubirii”, știam că o să dăm și de greutăți, că o să fie greu între noi sau o fie momente grele, dar să ști că niciodată, indiferent de ce momente vom avea, eu o să vreau să trec peste ele, nu să fug de ele și întotdeauna o să fiu lângă tine”, i-a
Fosta concurentă a fost de-a dreptul înduioșată de vorbele partenerului ei, întrucât știe că toate aceste cuvinte au venit din suflet și că sentimentele lui sunt adevărate.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„M-am uitat în ochii lui și simt că el simte pentru mine lucrurile pe care le spune, deci nu contează ce spune, eu simt”, a mărturisit Bianca.
Ionuț și Bianca vor să ia lucrurile treptat în relația lor
Deși, momentan, foștii concurenți nu locuiesc împreună, sentimentele pe care le au unul pentru celălalt sunt foarte puternice, din acest motiv cei doi doresc să construiască o relație solidă, luând lucrurile pas cu pas, fără să sară peste nicio etapă.
În acest sens, Ionuț a dezvăluit că se va muta în același cartier cu Bianca, pentru a fi cât mai aproape de ea și pentru a se putea întâlni cât mai des: „ O să fie mai frumos, o să avem și timpul nostru, o să vină la mine, o să vin eu la ea.(...) Din experiență, nu-i o idee bună să te arunci”.
Bianca este de aceeași părere, considerând că „e fundamental ca, în primele luni, să te cunoști în adevăratul sens al cuvântului. Să mergi la date-uri, să faci experiențe, să nu sari peste nicio parte”.