Întreruperi de curent în România, după blackout-ul din vestul Europei. Lista zonelor care nu vor avea electricitate

Autor: Diana Ghita

Recent, reprezentanții Rețele Electrice România a anunțat noi întreruperi de curent. Acestea vor avea loc în perioada 29 aprilie - 2 mai 2025.

Întreruperile de curent vor avea loc pe fondul unor lucrări de modernizare, de reparații și de mentenanță în instalații. Această măsură vine la doar o zi distanță după penele de curent din Spania, Franța, Portugalia și Andorra.

Ce zone din România nu vor avea Electricitate

Curentul va fi întrerupt după un program deja stabilit. Potrivit anunțului făcut de Rețele Electrice România, lucrările la instalațiile electrice se vor desfășura în București, Ilfov și Giurgiu, dar și în alte orașe din România, precum: Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Arad, Hunedoara, Timiș, Tulcea și Ialomița.

Reprezentanții Rețele Electrice România au explicat că întreruperile de curent vor avea loc cu scopul de a le asigura clienților o bună funcționare a rețelei de alimentare cu energie electrică.

„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”,

transmite sursa citată.

Citește și: Pană majoră de curent în vestul Europei! Spania, Portugalia și sudul Franței, paralizate

Aceasta este lista străzilor din Capitală unde se vor efectua lucrări la instalațiile electrice: 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Întârzie sau nu pensia, în luna mai 2025? Pensionarii așteaptă cu nerăbdare și nu sunt siguri când o primesc

În județul Ilfov, acesta este programul întreruperilor de curent:

În Giurgiu, următoarele zone vor fi afectate de lucrări: 

De asemenea, se anunță întreruperi programate de curent și în Satu Mare, în perioada 6-12 mai 2025, tot în contextul unor intervenții de întreținere și modernizare a rețelei electrice, care vor fi demarate de Electrica Satu Mare. 

Citește și: Urmează o pană de curent în România! Localitățile care trebuie să se pregătească de blackout în următoarele zile

Ce măsuri ar trebui luate în contextul întreruperilor de curent

Consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri preventive pentru a-și proteja echipamentele electrice în intervalele în care au fost anunțate opririle temporare ale alimentării cu energie electrică. Totodată se recomandă evitarea folosirii aparatelor electrocasnice sensibile în timpul întreruperilor de curent.

Populația din zonele în care s-au anunțat întreruperi de alimentare cu electricitate este sfătuită să își organizeze activitățile zilnice ținând cont de aceste întreruperi programate pentru a reduce eventualele neplăceri.