Pe data de 3 martie, Ion Iliescu împlinește 93 de ani. Acesta nu a dat curs citației la Parchetul General, iar cunoscuții își fac griji pentru starea lui de sănătate.
Cine a fost Ion Iliescu?
Ion Iliescu, fostul președinte al României, împlinește, pe data de 3 martie, 93 de ani.
Acesta a fost președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004 și președinte al CFSN între 22 decembrie 1989 și 1992.
Citește și: Mesajul lui Ion Iliescu, transmis după moartea Reginei Elisabeta a II-a: „Sfârșitul unei epoci istorice”
A venit la putere imediat după Revoluție, în așa-numita „duminică a orbului”, folosindu-se de haosul total din societate şi impunându-se drept cel mai vocal şi autoritar lider al acelor momente.
Copilăria lui Ion Iliescu
Potrivit unor declarații ale acestuia, fostul președinte crescut fără părinți. Cel care l-a învățat ce este important în viață a fost bunicul din partea tatălui. Un om simplu, gospodar și cu o mulțime de talente neașteptate. Vasile Iliescu a ținut ca nepotul lui să învețe. A fost cea dintâi persoană care l-a inițiat pe Ionel în tainele scrisului, înainte ca acesta să aibă vârsta de școală. Deși a crescut într-o casă fără electricitate, apă curentă și canalizare, bunicii au reușit să-i dea nepotului sentimentul că nu-i lipsește nimic.
“Nu visam foarte mult, pentru că, în ciuda modestiei în care trăiam, totuși bunicii erau niște oameni foarte harnici. Și casa noastră nu era una care să-mi displacă. Din contră. Era o casă tip vagon, cu vreo 5 camere, cu o prăvălie spre stradă, deși nu am avut niciodată comerț. Deși, într-o vreme, bunicul făcuse ceva grădinărit și, când o duceam mai greu, vindea ceva legume.” a declarat Ion Iliescu în urmă cu câțiva ani.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Bunicii săi și-au dorit ca el să învețe, bunicul său fiind cel care l-a inițiat în tainele scrisului.
Îi plăcea să meargă la scăldat destul de des: “Oltenița avea farmecul ei pentru copilul care eram. În primul rând, era port la Dunăre. Și atunci era un port activ. Deci unul dintre spectacolele interesante pentru noi era să mergem să vedem cum se încarcă și se descarcă șlepurile. Și-apoi era Argeșul, era locul de scăldat. Era o zonă de scăldat, o plajă, era un cot al râului, unde făcuse o plajă naturală, acolo era raiului scăldatului în perioada de vară.”
Care este starea de sănătate a fostului șef de stat?
Fostul președinte român, care a fost ales pentru trei mandate, în 1990, în 1992 și 2000, și a avut mai multe probleme de sănătate. La 93 de ani, este cunoscut în evidențele medicilor cardiologi cu grave afecțiuni ale inimii.
Ion Iliescu a dispărut din viața publică de mai bine de șase ani. Ultima prezență a fostului președinte, la un eveniment oficial, a fost consemnată în anul 2017. Atunci, Iliescu a fost prezent la o lansare de carte.
În anul 2019, Ion Iliescu a fost operat pe inimă la un spital de specialitate din București, unde a petrecut mai multe zile la terapie intensivă.
Sursă: digi24.ro