După aproape 34 de ani de la evenimentul care a schimbat radical România, Ion Iliescu este judecat de Curtea de Apel București în dosarul „Revoluției”.
Ion Iliescu, judecat la 93 de ani. Ce a făcut fostul președinte
Dosarul „Revoluției” nu a fost niciodată închis, dar timp de patru ani a circulat între instanțele și parchetele Capitalei.
Nu doar Ion Iliescu este implicat în acest dosar, alături de el fiind și fostul vice prim-ministru Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare.
Citește și: Ion Iliescu împlinește 93 de ani. Care este starea lui sănătate în prezent?
Cei trei sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni împotriva umanității. Deși avocații lui Iliescu au adus cereri și excepții de la judecată, CAB a respins orice foaie de acest tip.
Ion Iliescu a fost trimis în judecată de Parchetul Militar în aprilie 2019, însă dosarul a fost restituit la Parchet peste doi ani de către judecătorii de la ICCJ.
De asemenea, într-un comunicat din seara zilei de 22 decembrie, „la postul național de televiziune se vede limpede că soarta Ceaușiștilor, anume executarea lor, era pecetluită de Iliescu și grupul său imediat după acapararea puterii: „Este o ultimă zvârcolire a acestei fiare încolțite care lovește și înainte de moarte (…) și care a reușit să producă noi tragedii, noi dureri, noi victime,” potrivit
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Prin cumulul acestor fapte săvârșite de Ion Iliescu, acesta este acuzat de genocid.
Între 22 – 30 decembrie 1989, el ar fi ordonat împușcăturile, ce au dus la moartea a 857 de persoane, rănirea gravă a altor 2.382,
Ion Iliescu a împlinit 93 de ani
Fostul președinte al României a împlinit 93 de ani la data de 3 martie 2023. Cunoscuții își fac griji pentru starea sa de sănătate, întrucât Ion Iliescu are o vârstă înaintată.
Ion Iliescu a fost președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004 și președinte al CFSN între 22 decembrie 1989 și 1992. Între 2004 și 2008 a fost senator din partea PSD. În 2010, acesta a fost președinte de onoare al Partidului Social Democrat.
Ion Iliescu este și va fi mereu asociat cu Revoluția din '89. De asemenea, acesta este implicat și în dosarul „Mineriada”.