Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ a fost urmărit internațional după ce a primit o condamnare la șase ani și opt luni de închisoare.
Ionel Arsene, prins de poliția din Italia după ce a fost dat în urmărire națională
Autoritățile din România trebuie să solicite extrădarea lui Ionel Arsene din Italia, acolo unde a fugit cu mult timp înainte ca instanța să se pronunțe.
Pe data de 10 martie, Curtea de Apel Brașov a emis condamnare la șase ani și opt luni de închisoare cu executare pe numele lui Ionel Arsene pentru săvârșirea unor fapte de corupție. De asemenea, instanța a solicitat confiscarea a 80.000 de lei și 80.000 de euro de la acesta. În prezent, politicianul se află în Bari, Italia.
Citește și: Reacția Ministerului Dezvoltării, după ce podul din Neamț s-a prăbușit la doar șase luni de la modernizare
Conform unor surse citate de Observator, Ionel Arsene are și cetățenie italiană, astfel că nu este sigur dacă va fi trimis sau nu în Italia.
Ionel Arsene, pe lista celor mai căutați infractori ai Poliției Române
S-a emis un mandat european de arestare pe numele lui Ionel Arsene, poliția română punând fotografia cu fostul președinte al Consiliului Județean Neamț pe site-ul Poliției Românie, listat drept unul dintre cei mai căutați infractori, asta după ce a fost condamnat, pe 10 martie, șa șase ani și opt luni de închisoare cu executare de către magistrații de
la Curtea de Apel Brașov, într-un dosar pentru săvârșirea unor fapte de corupție.Sentința este definitivă și, de asemenea, judecătorii au decis confiscarea sumelor de 80.000 de lei și 80.000 de euro de la Ionel Arsene.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„ARSENE IONEL
Născut în: Grumăzești, jud. NEAMȚ, ROMÂNIA
Data nașterii: 11-09-1972
Cetățenie: ROMÂNIA
Domiciliat în: Târgu Neamț, jud. NEAMȚ, ROMÂNIA
Motivul: mandat de executare a pedepsei cu închisoarea
Faptă: trafic de influență și luare și dare de mită
Detalii:
Condamnare: 6 ani si 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Fapta: Persoana a săvârșit două fapte de trafic de influență în perioada iunie-iulie 2015. Semnalmente: înălțime – 1,85m; greutate – cca.85 kg; constituție normală; par grizonant; ochi căprui”, este anunțul postat de Poliția Română.