Ionuța, invitată recent la emisiunea „Culisele iubirii”, a vorbit deschis despre ceea ce a văzut și simțit în timpul petrecut în „Casa iubirii”, dezvăluind detalii care aruncă o lumină nouă asupra relației dintre Moldo și Iasmina.
Ionuța a dezvăluit adevărul despre relația dintre Moldo și Iasmina
Încă din primele momente, Ionuța a remarcat o conexiune subtilă, dar evidentă, între Moldo și Iasmina.
Un aspect pe care Ionuța l-a subliniat a fost rolul jucat de Dorobanțu în această ecuație delicată. Se pare că intervențiile lui constante în relația incipientă dintre Moldo și Iasmina nu au fost deloc pe placul lui Moldo. Potrivit Ionuței, acesta ar fi fost vizibil deranjat de modul în care Dorobanțu încerca să se implice, chiar dacă aparent cu intenții bune. Din perspectiva ei, aceste intruziuni au avut potențialul de a complica lucrurile, creând o presiune suplimentară acolo unde lucrurile ar fi trebuit să decurgă natural.
Citește și: Ce decizie neașteptată a luat Ionuța după “Casa iubirii”. În ce domeniu vrea să profeseze fosta concurentă
„Eu chiar cred în cunoașterea dintre Iasmina și Moldo, se potrivesc și sper că o să formeze un cuplu la un moment dat. Se vede și se simte foarte bine conexiunea dintre ei doi. Când fetele erau interesate de Moldo, Iasmina se uita urâțel. Deși Iasmina zicea că nu vrea nimic cu Moldo, se vedea în privirea ei, se uita frumos la el, era supărată când el era pe la camera roșie cu Alexandra. Nu cred că trebuia ca Moldo să cunoască și alte persoane. A fost un gest foarte drăguț când i-a acordat exclusivitate Iasminei, chiar m-a impresionat. Pe Moldo l-a deranjat apropierea lui Dorobanțu de Iasmina”, a explicat fosta concurentă.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Casa Națională de Pensii oferă pensionarilor bilete de tratament! Vestea cea mare a fost dată
Ionuța a vorbit despre relația în care se află cu Robi
Un alt subiect fierbinte, asupra căruia Ionuța a simțit nevoia să facă lumină, este relația ei cu Robi, care a participat în sezonul 3 al emisiunii. Zvonurile din timpul emisiunii sugerau că cei doi s-ar fi cunoscut dinainte de a intra în „Casa iubirii”.
„Pe Robi îl știu, cum am mai spus și în emisiune, stă la două străzi de mine. Ne știm, Dăbuleniul e destul de mic, sunt două, trei locuri unde poți să mergi, automat se întâlnește toată lumea cu toată lumea și e normal să ieșim.” Bianca Comănici: Vă știți din copilărie? Ionuța: El a stat mai mult la Cluj, nu prea am avut așa tangențe copii fiind. Acum, când am crescut, mergeam în parc, era și el pe acolo, stăteam toți și așa mai departe”, a dezvăluit Ionuța la „Culisele iubirii”.