Ireal cum și-a cerut Toni Grecu soția în căsătorie: „I-am spus să mergem să facem analize” Cum a reacționat soția umoristului și ce s-a întâmplat imediat după

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 17 nov 2022, 07:15

Toni Grecu și Denise Rifai 

Sursa: Captură KANAL D

Toni Grecu a recunoscut la „40 de întrebări cu Denise Rifai” că a fugit mult de căsătorie, până într-o zi când a realizat că trebuie să facă pasul cel mare. Cum și-a cerut soția în căsătorie?

Toni Grecu a amânat foarte mulți ani să facă pasul cel mare, chiar dacă avea o relație serioasă. În cele din urmă, umoristul a decis să își întemeieze o familie, iar felul în care și-a cerut soția în căsătorie este unul inedit și care stârnește și astăzi hohote de râs. Ce întrebare i-a pus Toni Grecu soției și cum a reacționat aceasta?

Cum și-a cerut Toni Grecu soția în căsătorie?

Dacă majoritatea bărbaților se pun în genunchi atunci când pun marea întrebare, Toni Grecu a preferat să facă cererea în căsătorie într-un mod complet diferit și original. Umoristul a povestit în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” că s-a hotărât să facă pasul cel mare spontan, astfel că într-o zi i-a propus soției să meargă la un laborator medical pentru a-și face analizele. Cristina Grecu, soția umoristului, nu a înțeles inițial despre ce este vorba și a rămas surprinsă în momentul în care a aflat că, de fapt, acesta a cerut-o în căsătorie, dar folosind

o altă formulare.

Cei doi au mers în fața ofițerului stării civile la prima oră a dimineții, au făcut totul discret, iar apoi și-au continuat acitivitățile obișnuite. La petrecerea de nuntă au participat prietenii apropiați ai cuplului, iar Toni Grecu își amintește și acum că s-au distrat pe cinste, departe de ochii curioșilor.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Anunț pentru pensionarele cu carduri de alimente! Cum vor fi afectate doamnele de noua schimbare?

„Am fugit mult de însurătoare, mult, până am constatat că, de fapt, nu mai are rost și că trebuie să răspund chemării speciei și să mă așez la casa mea. Nu m-a cerut soția de bărbat, a fost o cerere destul de nonconformistă. După o prietenie foarte lungă, de niște ani, i-am spus să mergem să facem analize. Păi de ce? Suntem bolnavi? Nu, să ne însurăm. Nu se aștepta, cred că abandonase ideea.

Ne complăceam în relația asta de prietenie lungă, dar cât să o mai duci? Am zis analize și apoi am făcut o programare la starea civilă, la Sectorul 3, i-am rugat pe cei de acolo să ne programeze în afara orelor de program, cât mai dimineață, ca să nu știe nimeni. Nu a știut nimeni. Am fost doar 2 oameni, am semnat repede, eu am plecat în treaba mea, ea a plecat în treaba ei. Seara am făcut o petrecere cu prietenii de s-a rupt tot, s-a terminat cu baie în Străulești”, a povestit Toni Grecu.

Citeste si: Toni Grecu, invitat duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la ora 22:30, la Kanal D!

Toni Grecu și-a cunoscut soția în anul 1985, iar de atunci cei doi au rămas împreună. Cristina Grecu participa la un concurs de dans modern atunci când l-a cunoscut pe îndrăgitul umorist. Povestea lor de dragoste a reușit să treacă testul timpului, astfel că acum, cei doi au o familie frumoasă și sunt părinții unui băiat.

Citeste si: Toni Grecu, printre cei afectaţi de incendiul de la Matei Balș!