Peste 500 de cutremure s-au resimțit în Islanda ieri, în sud-vestul peninsulei Reykjanes, iar deși intensitatea acestora a fost mai mică față de seismele din zilele precedente, este încă așteptată erupția vulcanul Fagradalsfjall.
Vineri s-a declarat stare de urgență după peste 1.000 de cutremure resimțite
Islanda a fost luată prin surprindere de peste 1.000 de cutremure ce s-au resimțit în ultimele zile în Peninsula Reykjanes, iar aceste seisme au ridicat îngrijorări cu privire la o posibilă erupție vulcanică în această regiune.
„Șeful poliției naționale(...) a declarat stare de urgență pentru apărarea civilă din cauza activității seismice intense în Sundhnjukagigar, la nord de Grindavik”, a anunțat autoritatea de apărare civilă într-un comunicat, relatează hotnews.ro .
Citește și: Vulcanul Etna a erupt. Ploaie cu cenușă în orașul Catania din Sicilia
Locuitorii ce au fost nevoiți să părăsească satul au explicat că s-au simțit rău de la seismele repetate ce au avut loc în ultimele zile, dar au și auzit sunete neobișnuite de sub case în timp ce erau evacuați din locuințe.
O navă de patrulă, denumită Thor, a fost trimisă în satul Grindavik „din motive de siguranță”, de către autoritatea de protecție civilă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Vineri au avut loc două seisme importante, cel mai puternic având o magnitudine de 5,2, ce au fost resimțite până în capitala Reykjavik, oraș situat la aproximativ 40 de kilometri distanță față de satul Grindavik.
Islanda așteptă o posibilă erupție vulcanică
Mii de oameni au fost nevoiți să părăsească un mic sat din Islanda pentru a se pregăti în cazul unei posibile erupții vulcanice ce ar putea să aibă loc. Specialiștii așteaptă ca rocile ce au fost folosite pentru crearea țării, din căldura nucleului Pământului, să iasă la suprafață chiar în zilele următoare, ceea ce ar crea cea mai recentă explozie dramatică din această zonă.
Citește și: Cutremur în România. Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat seismul
Vulcanul Fagradalsfjall are o vechime de peste 800 de ani, perioadă în care acesta a fost adormit, până în anul 2021, atunci când a erupt violent. Din acel moment au avut loc două erupții, în aceeași zonă, însă în acest moment specialiștii cred că nivelul de lavă la suprafață este mult mai mare, fiind considerată o atracție turistică în primele șase luni de la erupție.